Haos | Pasageri blocați pe marile aeroporturi ale lumii, din cauza unor erori la sistemele informatice
-
28 Septembrie 2017 15:29
O problemă a sistemului informatic ține pe loc în aeroporturi mii de pasageri. De la Londra la Singapore și din Washington la Melbourne, oamenii se plâng că așteaptă la cozi uriașe să-și înregistreze bagajele ori să treacă de controlul de securitate.
Coincidență suspectă: sistemul informatic al mai multor linii aeriene cunoscute dă erori în același timp. Asta ține pe loc în aeroporturi mii de pasageri. De la Londra la Singapore și din Washington la Melbourne, călătorii se plâng că așteaptă la cozi enorme până își înregistrează bagajele și trec de controlul de securitate, relatează Digi24.
Potrivit primelor informații, sistemul computerizat de check-in are probleme pe mai multe aeroporturi, printre care Gatwick din Londra, Charles de Gaulle din Paris, Reagan Airport din Washington DC, Changi din Singapore și altele.
Pasagerii postează tot mai multe imagini cu cozile mari la check-in, informează The Telegraph.
Primele disfuncționalități au apărut în jurul orei 12:00, ora României. Printre marile companii afectate de această problemă sunt British Airways, Qantas, Air France și Lufthansa. Aceste companii folosesc același soft pentru înregistrarea pasagerilor înainte de îmbarcare și pentru înregistrarea bagajelor. Softul nu mai funcționează, iar pasagerii s-au încolonat în fața ghișeelor de check-in.
Deocamdată nu se știe ce a cauzat această problemă de software, dar efectele ei se simt pe aeroporturi din întreaga lume. Cele mai afectate par să fie, totuși, aeroporturile europene.