Guvernul va acorda mai multe burse de excelență pentru studenții-doctoranzi
-
12 Februarie 2020 19:00
Mai mulți studenți-doctoranzi vor primi în anul 2020 burse de excelență ale Guvernului, precum și burse nominale pe domenii. O decizie în acest sens a fost aprobată de membrii Executivului la ședința de miercuri, 12 februarie, transmite MOLDPRES.
Conform hotărârii Cabinetului de miniștri, în acest an, de burse de excelență ale Guvernului se vor învrednici 11 studenți-doctoranzi, care își fac studiile la diferite specialități în universitățile din țară.
De asemenea, șase studenți-doctoranzi vor primi burse nominale și anume: „Anton Ablov” (în chimie); „Sergiu Rădăuțanu” (în fizică); „Boris Matienco” (în biologie); „Nicolae Anestiade” (în medicină); „Dimitrie Cantemir” (în științe umanistice); „Valentin Belousov” (în matematică).
Bursele nominalizate vor fi achitate din mijloacele prevăzute în bugetul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării pentru acest scop.
În acest context, prim-ministrul Ion Chicu a menționat necesitatea susținerii studenților și doctoranzilor care fac studii în domenii inginerești, în special ce țin de tehnologii informaționale. "Acestor profesii le aparține viitorul, de aceea trebuie să-i interesăm pe tinerii din țară să aplice la aceste specialități", a relevat premierul.
Bursele de excelență ale Guvernului și cele nominale pe domenii sunt acordate doctoranzilor care înregistrează succese și performanțe deosebite în studii.