Guvernul Turciei investighează internauții care au comentat situația economică a țării
-
13 August 2018 14:57
Guvernul turc a anunțat luni că va investiga mai multe sute de deținători de conturi pe rețelele sociale, bănuiți că au publicat mesaje care ar putea provoca o percepție negativă a economiei și totodată o prăbușire a lirei, în condițiile în care moneda Turciei cunoaște o depreciere gravă în ultimele zile, informează AFP, citat de Agerpres.
Potrivit agenției de presă Anatolia, Ministerul turc de Interne a demarat o anchetă preliminară asupra a 346 de conturi de pe rețelele sociale unde au fost publicate comentarii provocatoare cu privire la deprecierea lirei. De asemenea, autoritatea care supraveghează piețele financiare din Turcia (CMB) a anunțat luni că va demara acțiuni în justiție împotriva oricărui răspândește informații false asupra economiei.
Lira turcească, care de la începutul anului a pierdut peste 40% din valoarea sa în raport cu euro și dolarul, s-a prăbușit începând de vineri pe fondul crizei diplomatice dintre Ankara și Washington și a reacției ostile a piețelor față de politica economică a președintelui Recep Tayyip Erdogan.
În pofida amplorii crizei monetare, principalele ziare și posturi de televiziune acordă o atenție redusă evoluției lirei, optând în schimb să reia declarațiile lui Erdogan care denunță un ''complot politic'' împotriva țării sale și amenință că va riposta prin căutarea de noi piețe și aliați.
În acest context, numeroși turci și economiști se îndreaptă spre rețelele sociale pentru a comenta evoluția lirei. A fost înființat chiar și un cont special de Twitter dedicat urmării evoluției lirei în raport cu dolarul.
Într-o țară în care principalele media sunt controlate de oamenii de afaceri apropiați puterii sau enciclopedia online Wikipedia este blocată de mai mult de un an, rețelele sociale reprezintă un spațiu atractiv dar este urmărit îndeaproape de autorități.