Guvernul R.Moldova | Hotărârea de judecată cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei va constitui abatere disciplinară
-
23 Mai 2018 17:30
Adoptarea unei hotărâri judecătorești, prin care intenționat sau din neglijență gravă au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, va constitui abatere disciplinară, potrivit unui proiect aprobat astăzi de Guvern.
În opinia autorilor, noile prevederi ce vizează răspunderea disciplinară a judecătorilor urmăresc scopul de a exclude posibilitatea de interpretare vagă a formulării actuale de „nerespectare a îndatoririi”.
Un element nou reprezintă faptul că procedurile disciplinare vor putea fi pornite inclusiv împotriva judecătorilor care și-au dat demisia. Proiectul de lege stabilește expres că judecătorul poate fi atras la răspundere disciplinară, indiferent de faptul că actul emis de acesta a fost sau nu contestat de justițiabil.
Procedura de examinare a abaterilor se va efectua conform unor reguli noi. Admisibilitatea sesizărilor va fi verificată de un inspector-judecător, iar ulterior, de membrii Colegiului disciplinar.
Cu scopul asigurării imparțialității, la funcția de inspector-judecător vor putea candida doar persoane care nu au activat în calitate de judecător în ultimi 3 ani, iar mandatul funcției va dura 6 ani, fără a fi posibilă realegerea în funcție.