Guvernul Macedoniei a adoptat proiectul de amendamente la Constituție privind denumirea țării

  • 02 Noiembrie 2018 15:44
Guvernul Macedoniei a adoptat proiectul de amendamente la Constituție privind denumirea țării

Guvernul Macedoniei a adoptat proiectul de amendamente la Constituție în conformitate cu Acordul de la Prespa dintre Skopje și Atena, prin care noul nume al statului va fi Republica Macedonia de Nord.

Premierul Macedoniei, Zoran Zaev, a precizat că primul amendament se referă la modificarea numelui fostei republici iugoslave, iar al doilea amendament se referă la faptul că în preambulul Constituției se va include Acordul-cadru de la Ohrid (semnat în 2001 și prin care s-au încheiat conflictele armate interne și care a consolidat respectarea și protejarea drepturilor comunităților etnice din Macedonia n.r.).

Al treilea amendament se referă la faptul că Macedonia respectă integritatea teritorială a tuturor statelor, iar al patrulea amendament se referă la apărarea drepturilor macedonenilor din diaspora, fără implicarea în afacerile interne ale altor state. Amendamentele la Constituția Macedoniei vor fi trimise spre adoptare în Parlamentul de la Skopje. Modificarea Constituției este prevăzută în Acordul de la Prespa, de a cărui implementare depinde avansarea Macedoniei spre NATO și Uniunea Europeană.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău