Guvernul Germaniei ridică restricțiile pentru persoanele care s-au vaccinat anti Covid

  • 04 Mai 2021 18:10
Guvernul Germaniei ridică restricțiile pentru persoanele care s-au vaccinat anti Covid

Guvernul german a aprobat, marți, relaxarea restricțiilor anti-pandemice pentru persoanele vaccinate cu ambele doze sau care au trecut prin infecția Covid și s-au recuperat. Anunțul a fost făcut de ministra justiției, Christine Lambrecht, relatează Reuters, potrivit Digi24.ro.

Lambrecht a spus că restricțiile, impuse pentru a limita numărul de infectări și a preveni suprasolicitarea sistemului sanitar, trebuie să fie relaxate acolo unde nu mai sunt justificate.

„Dacă riscul de transmitere a virusului s-a redus semnificativ pentru persoanele vaccinate cu schema completă și cele care au trecut deja prin boală, atunci acest fapt trebuie să se reflecte în noile măsuri. Acum implementăm aceste relaxări”, a spus Lambrecht.

În jur de 8% din populația Germaniei a fost vaccinată deja cu două doze, iar peste 28% au fost imunizați cu prima doză. Ritmul vaccinărilor s-a accelerat în ultima perioadă, iar numărul de infectări s-a redus, iar guvernul plănuiește acum să ridice din restricțiile în vigoare încă de anul trecut.

Pe baza acestor noi relaxări, persoanele vaccinate complet împotriva Covid și cele care s-au recuperat după boală nu vor mai trebui să prezinte test negativ pentru a merge la cumpărături, la frizer sau în zone turistice. De asemenea, măsura restricțiilor pe timp de noapte nu se va mai aplica pentru ei și vor putea să desfășoare întâlniri în privat cu număr mai mare de persoane.

Pe de altă parte, persoanele vaccinate trebuie să poarte în continuare masca de protecție și să respecte normele de distanțare.

Relaxarea restricțiilor pentru persoane vaccinate a reprezentat o problemă spinoasă, în contextul în care există temeri că aceste măsuri ar putea să accentueze tensiunile sociale, mai ales pentru cei care își doresc dar nu au avut posibilitatea să se vaccineze.

Alții spun, însă, că aceste măsuri ar putea să reprezinte un stimulent pentru oameni să se vaccineze. Conform unui sondaj realizat recent de Institutul Robert Koch, în jur de 72% dintre germani vor să se vaccineze anti-Covid.

Sursa: DIGI24

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
1
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău