Guvernul aplică noi taxe vamale pentru protejarea pieței interne

  • 28 Aprilie 2016 10:50
Guvernul aplică noi taxe vamale pentru protejarea pieței interne

Republica Moldova va aplica taxe vamale de 10-15 la sută la importul de carne, lapte și produse lactate din Ucraina. De asemenea aceste taxe se vor aplica și la importul de ciment până la sfârșitul acestui an.

O decizie în acest sens a fost aprobată de Guven, ca măsură temporară de protecție a pieței interne, transmite IPN.

De asemenea, au fost stabilite cote la importul acestor produse în regim de comerț liber cu țările din CSI.

Conform informațiilor cuprins în nota informativă prezentată de Ministerul Economiei, volumul produselor lactate importate din Ucraina a înregistrat în 2015 o creștere semnificativă. Astfel, importul de lapte acru, lapte prins și smântână, iaurt și chefir a crescut de 1,5 ori, de brânzeturi – cu 33 la sută, iar a salamurilor și produselor similare – de 14 ori.

Aplicarea temporară a măsurilor de protecție a pieței interne a fost solicitată în repetate rânduri de producătorii autohtoni de aceste produse. Aceștia susțin că sunt obligați să lucreze în condiții de concurență neloială, pentru că produsele lactate și din carne ucrainene se comercializează la un preț mai mic, deoarece nutrețurile în țara vecină sunt mai ieftine.

Totodată,  premierul Pavel Filip a avertizat ministerele de resort să monitorizeze situația, pentru a nu permite majorarea nejustificată a prețurilor la aceste produse ca urmare a măsurilor adoptate de Guvern.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău