Guvernul a alocat 450 mii de lei pentru lucrările de demolare a Filarmonicii după incendiu

  • 05 Noiembrie 2020 18:46
Guvernul a alocat 450 mii de lei pentru lucrările de demolare a Filarmonicii după incendiu

Ministerul Finanțelor va aloca din fondul de intervenție al Guvernului suma de 450 mii de lei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne pentru lucrările de demolare a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. O decizie în acest a fost aprobată astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, conform hotărârii Executivului, banii vor fi alocați pentru acoperirea cheltuielilor de achiziționare a lucrărilor de demontare parțială a edificiului avariat, evacuare și transportare a deșeurilor și elementelor de construcții prăbușite ale clădirii Filarmonicii Naționale, în urma incendiului din 24 septembrie.

„Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de beneficiar al mijloacelor financiare alocate, va întocmi în modul stabilit documentele necesare pentru finanțarea cheltuielilor în cauză”, indică documentul.

Pe 24 septembrie, un incendiu a mistuit peste 3500 m2 din clădirea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Focul a distrus aproape în întregime edificiul, ambele săli de concerte fiind devastate, și a ars mai multe instrumente muzicale, unele de unicat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău