Gunther Krichbaum: Germania își dorește să vadă Republica Moldova cât mai curând în UE

  • 15 Mai 17:53
Gunther Krichbaum: Germania își dorește să vadă Republica Moldova cât mai curând în UE Sursa foto: Președinția R. Moldova

Germania susține Republica Moldova atât la nivel bilateral, dar și la nivel european, și își dorește să o vadă cât mai curând în Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută la Chișinău de Gunther Krichbaum, ministrul de stat pentru Europa în cadrul Ministerului Federal de Externe al Germaniei, transmite IPN.

Oficialul german a declarat că țara sa va continua să sprijine Moldova, inclusiv în contextul provocărilor de securitate din regiune. „Germania este alături de Moldova, inclusiv pentru că stabilitatea poate fi construită în regiune prin includerea țărilor în UE, ceea ce va constitui și un impuls pentru dezvoltarea economică. Moldova nu va fi singură”, a subliniat ministrul german.

În cadrul vizitei la Chișinău, Gunther Krichbaum s-a întâlnit și cu președinta Maia Sandu. În timpul discuțiilor au fost abordate relațiile bilaterale, sprijinul german pentru dezvoltarea Republicii Moldova și procesul de aderare la Uniunea Europeană. Oficialii au discutat și despre situația de securitate din regiune și evoluțiile geopolitice internaționale.

Gunther Krichbaum a participat la sesiunea ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, organizată în perioada 14-15 mai la Chișinău. Evenimentul a reunit peste 50 de delegații din statele membre, inclusiv miniștri ai afacerilor externe și alți oficiali de rang înalt.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
17,18
Ploaie moderată
Umiditate:78 %
Vint:3,75 m/s
Fri
19
Sat
21
Sun
22
Mon
23
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău