Grupul Renault a raportat pierderi istorice în 2020
-
19 Februarie 2021 10:50
Constructorul auto francez Renault SA a raportat vineri pierderi record de opt milliarde de euro într-un an 2020 marcat de criza coronavirusului, informează Agerpres.
Proprietarul Dacia a precizat că a reușit să limiteze pierderile în al doilea semestru, când cifra de afaceri a scăzut cu doar 8,9%, iar pierderile nete s-au situat la 660 milioane de euro.
Cu toate acestea, pe ansamblul anului 2020 veniturile grupului Renault au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, în condițiile în care numărul de autovehicule vândute a scăzut cu 21,3% până la 2,95 milioane unități.
„2021 va fi un an dificil, având în vedere incertitudinile cu privire la criza sanitară, precum și problemele în aprovizionare cu componente electronice. Prioritatea este profitabilitatea și generarea de numerar”, a declarat directorul general Luca de Meo.
Directorul general de la Renault a prezentat luna trecută un plan strategic botezat "Renaulution", conform căruia Renault va atinge o marjă operațională de 3% până în 2023, pentru ca în 2025 să ajungă la o marjă operațională de cel puțin 5%. Comparativ, în 2019, Renault a avut o marjă operațională de 4,8%, însă asta a fost înainte ca Renault să înregistreze pierderi record din cauza pandemiei de coronavirus.
Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internațional prezent în 134 de țări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajați, 40 de fabrici și 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 și relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.