Grigori Karamalak ar fi fost unul dintre cei care ar fi comandat omorul lui Vlad Plahotniuc
-
27 Aprilie 2017 11:08
Interlopul Grigori Karamalak ar fi fost unul dintre cei care ar fi comandat omorului liderului PD, Vlad Plahotniuc, au anunțat astăzi procurorii. Al doilea comanditar ar fi o persoană aflată, în prezent, în detenție la Chișinău, iar conform descrierii făcute de procurori ar putea fi vorba de omul de afaceri, Veaceslav Platon.
Autoritățile au prezentat astăzi noi detalii despre tentativa de asasinat a liderului PDM.
Interlopul Grigori Karamalak ar fi unul din cei care au comandat omorul lui Vlad Plahotniuc. Procurorii susțin că au obținut suficiente dovezi în acest sens și acesta a fost pus sub învinuire, urmând ca în curând să-i fie transmisă ordonanța. Grigori Karamalak se află la Moscova, el fiind cercetat și în alte dosare în Republica Moldova, însă Moscova refuză să-l extrădeze, el fiind și cetățean rus.
Procurorii susțin că au identificat și un al comanditar, care se află într-un penitenciar din Republica Moldova. Aceștia nu i-au dat numele, însă conform descrierii ar putea fi vorba de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, condamnat recent de prima instanță la închisoare pe un termen de 18 ani în dosarul Băncii de Economii.
Comanditarii ar fi alocat peste un milion de dolari pentru acest asasinat, susțin procurorii. Totodată aceștia cred că cel puțin o parte din armele care urmau să fie utilizate – aruncătoare de grenade de modelul RPG 26 - au fost transportate din Ucraina. Este vorba de un armament extrem de periculos, a menționat șeful Inspectoratului Național de Investigații, Ion Iachimov.
Amintim că 17 persoane au fost reținut la 7 aprilie, dintre care 8 în Republica Moldova și 9 în Ucraina, fiind bănuiți că ar fi pus la cale omorul lui Vlad Plahotniuc. Pe de altă parte, unii politicieni și analiști politici nu exclud că ar fi vorba de un scenariu pus la cale de politician.