Greta Thunberg și alți 15 copii au depus la ONU o plângere împotriva a cinci țări pentru criza climatică."Mesajul pe care vrem să-l transmitem este că ne-am săturat"
-
24 Septembrie 2019 11:23
Tânăra activistă suedeză pentru climă, Greta Thunberg, și alți 15 copii au depus luni o plângere la Națiunile Unite, acuzând cinci dintre marile economii ale lumii că au încălcat drepturile omului prin faptul că nu au luat măsuri adecvate pentru a opri criza climatică, potrivit CNN, potrivit Mediafax.
Plângerea a fost depusă la scurt timp după ce Thunberg a ținut un discurs prin care i-a mustrat pe liderii mondiali prezenți la Summit-ul ONU pentru Acțiunea Climatică de la New York.
Pe un ton furios Greta Thunberg le-a spus liderilor mondiali că „nu îi va ierta niciodată” pentru că nu au reușit să oprească schimbările climatice: "Suntem la începutul unei dispariții în masă și tot ce puteți face este să vorbiți despre bani și să spuneți basme despre o creștere economică eternă", a declarat luni adolescenta suedeză la Adunarea Generală a Națiunilor Unite. "Cum îndrăzniți?", a adăugat Thunberg.
„Mi-ați furat visele și copilăria cu cuvintele voastre goale - și totuși, sunt unul dintre norocoși”, a declarat luni Thunberg. „Oamenii suferă, oamenii mor”, a afirmat aceasta.
Petiția numește cinci țări - Germania, Franța, Brazilia, Argentina și Turcia - despre care spun că nu și-au respectat obligațiile în temeiul Convenției privind Drepturile Copilului, un tratat privind drepturile omului vechi de 30 de ani, care este cel mai ratificat din istorie.
Plângerea vine în contextul în care Organizația Națiunilor Unite găzduiește un Summit pentru Acțiuni Climatice în prima zi a Adunării Generale, în care zeci de lideri mondiali își prezintă măsurile pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon din țările lor.
Sursa. Mediafax