Grecia se angajează să reconstruiască maternitatea din Mariupol, distrusă de bombardamentele ruse

  • 20 Martie 2022 18:33
Grecia se angajează să reconstruiască maternitatea din Mariupol, distrusă de bombardamentele ruse

Grecia a anunțat că se va implica în reconstrucția maternității din orașul Mariupol, distrusă în urmă cu două săptămâni într-un atac aerian al forțelor ruse, relatează EFE.

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a făcut această promisiune în vizita pe care a efectuat-o la sfârșitul săptămânii la Roma, unde s-a reunit cu colegii săi din Italia, Spania și Portugalia pentru a obține un răspuns consensuat la conflictul din Ucraina în vederea viitorului consiliu european.

Liderul conservator a subliniat că prin acest gest Grecia vrea să trimită un semnal de susținere "practică" comunității elene din Ucraina.

Mariupol, pe care Mitsotakis l-a descris drept "oraș drag" inimii sale și "simbol al barbariei acestui război", este unul dintre principalele centre ale minorității elene care trăiește de mai multe secole în Ucraina.

Potrivit datelor Ministerului grec de Externe, se estimează că 150.000 de ucraineni de etnie greacă trăiesc în Ucraina, marea lor majoritate în zona Mariupol.

Bombardamentul asupra spitalului de copii și maternității din acest oraș a devenit unul dintre exemplele cruzimii acestui atac.

Imaginile unei mame plângând disperată pe patul de spital și implorându-i pe salvatori să-i pună capăt vieții, după ce își pierduse copilul, au făcut înconjurul lumii. Până la urmă și femeia și-a pierdut viața.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
24,24
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:5,66 m/s
Fri
18
Sat
14
Sun
15
Mon
18
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău