Grecia | Anarhiști au devastat principala stradă comercială din Atena
-
18 Iulie 2017 14:27
Un grup de aproximativ 200 de anarhiști mascați au spart în noaptea de luni spre marți ferestrele de la aproape toate magazinele situate pe principala stradă comercială din Atena, a anunțat poliția, scrie Agerpres.
'Strada pietonală Ermou (Hermes) a fost devastată. Prejudiciul este enorm', a declarat Nikos Pararas, care deține un magazin de pantofi pe această stradă. Potrivit poliției, cel puțin 60 de magazine au fost afectate de violențe.
Înainte de a ataca magazinele, anarhiștii au demonstrat pentru a cere eliberarea unei femei care a fost condamnată la câțiva ani de închisoare pentru apartenență la o organizație teroristă de stânga.
Autoritățile judiciare elene au refuzat luni o cerere de eliberare a femeii.
Distrugerea a survenit în numai câteva minute, ceea ce înseamnă că poliția nu a ajuns la fața locului suficient de repede pentru a face arestări, a anunțat postul de radio național ERT.
În Grecia există un mediu anarhist de stânga care recurge deseori la proteste violente. Poliția nu a avut acces ani de zile în districtul Exarcheia din Atena unde se află baza anarhiștilor de stânga.
Opoziția acuză guvernul de stânga al premierului Alexis Tsipras că îi ignoră în mod voit pe anarhiști și nu iau măsuri pentru a opri perturbările pe care aceștia le creează.