Gravură din a doua jumătate a secolului 18, prezentată în cadrul Proiectului expozițional #Operadeweekend de la Muzeul Național de Artă al Moldovei

  • 09 Iulie 2022 11:37
Gravură din a doua jumătate a secolului 18, prezentată în cadrul Proiectului expozițional #Operadeweekend de la Muzeul Național de Artă al Moldovei

Proiectul expozițional #Operadeweekend de la Muzeul Național de Artă al Moldovei continuă în săptămâna aceasta cu prezentarea unei gravuri din a doua jumătate a secolului 18, semnată de Domenico Cunego. Gravura este o replică după lucrarea lui Hamilton Gavin, reprezentând o scenă mitologică din Iliada.

Gravura executată în tehnica acvaforte mixtă cu dăltiță, reprezintă finețea și talentul lui Cunego dobândit de la cei mai buni profesori din Italia și Londra.

În această lucrare, Cunego o redă pe Andromaca care își deplânge soțul, pe Hector, ucis de Ahile în războiul din Troia. Îmbrățișând corpul soțului, consoarta își lipește fruntea neputincioasă de inima bărbatului. Prin acest gest, Andromaca își ia rămas bun de la el. Cei doi sunt înconjurați de soldați și servitori care, copleșiți de această pierdere, înțeleg că Andromaca urmează să sufere și altele mai mari.

Domenico Cunego acordă o atenție deosebită texturii, fiind unul dintre primii gravori care a aplicat această combinație. Călătorește la Roma, Londra, dar se stabilește definitiv în Italia. Tot aici a realizat o serie din șase picturi, în stil neoclasic, cu subiecte inspirate din Iliada lui Homer. Acestea au devenit binecunoscute mai ales prin gravurile lui Cunego pentru Schola Italica Picturae, publicate de Hamilton la Roma, în 1773, fiind considerate unele dintre cele mai importante opere ale lui Domenico Cunego.

Iliada este o epopee atribuită lui Homer în a doua jumătate a sec. VIII înainte de Hristos. Opera se face importantă prin redarea istorică a războiului Troiei, în care se confruntă aheii veniți din Grecia cu troienii și aliații acestora. După zece ani de război, soarta acestuia continuă prin numeroase lupte colective sau individuale în care se ilustrează figuri ca Ajax, Hector sau Patrocle. În final, aheii înving grație victoriei lui Ahile care îl ucide pe Hector, conducătorul troian în luptă directă. După moartea lui Hector, Andromaca este luată prizonieră, împreună cu fiul său, Astyanax.

Această epopee l-a inspirat și pe Racine care scrie Andromaca în 1667, o tragedie în 5 acte.

#OPERADEWEEKEND este un proiect cultural care are ca obiectiv promovarea colecției de grafică universală și națională. Specificul acestei expoziții este de a prezenta la sfârșitul fiecărei săptămâni o lucrare de grafică care prezintă pentru public un interes aparte, promovând și tehnicile de realizare.

Expoziția poate fi vizitată sâmbăta și duminica, de la ora 10:00 la 18:00

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău