Grătarele sau picnicurile în spații publice sunt interzise până pe 30 iunie

  • 28 Mai 2020 09:48
Grătarele sau picnicurile în spații publice sunt interzise până pe 30 iunie

Grătarele sau picnicurile în parcuri, păduri sau alte locuri publice sunt interzise pe perioada stării de urgență în sănătate publică. Cei care le fac sunt pasibili de răspundere contravențională sau penală. În parcuri sunt permise doar plimbările în grupuri nu mai mari de trei persoane. Excepție fac membrii familiei.

Potrivit șefului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, persoanele, inclusiv membri ai familiei, se pot plimba în parc, dar fără să facă frigăruie sau grătare. Se permit grătarele în ograda casei, cu prezența membrilor familiei, nu și a altor persoane, pentru că, în caz contrar, ar crea „o situație de aglomerare, care este prieten cu COVID-19”.

Potrivit deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, până pe 30 iunie se interzice aflarea în locuri publice precum păduri, parcuri, alei, plaje etc., a persoanelor în grupuri mai mari de trei oameni. Respectarea distanței fizice de un metru fiind obligatorie. Tot până pe 30 iunie, se interzice aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agrement, dar și aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 de ani înafara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă.

Totodată, se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică. În acest caz, se va întocmi obligatoriu o listă de evidență epidemiologică a evenimentului, cu excepția spațiilor care sunt în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție. Potrivit consilierei ministrului de interne, Alina Zbancă, această prevedere este valabilă în cazul evenimentelor mari, precum proteste și nu se aplică în alte circumstanțe, în cazul ieșirilor la picnic, grătar sau alte activități.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:0,51 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău