Granturi de 200.000 de euro din partea UE pentru Grupurile de Acțiune Locală din Cahul și Ungheni. Peter Michalko: Este un program inovativ ce își propune să stimuleze dezvoltarea economică incluzivă, verde, inteligentă și durabilă
-
15 Octombrie 2020 15:16
Patru Grupuri de Acțiune Locală din regiunile Cahul și Ungheni vor beneficia de granturi în valoare totală de 200.000 de euro, oferite cu asistența financiară a Uniunii Europene. Grupurile de Acțiune Locală (GAL) au fost selectate în cadrul unui concurs de granturi lansat în acest an de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanțat și ghidat strategic de UE, implementat de PNUD și UNICEF.
Fiecare GAL va primi asistență financiară nerambursabilă în mărime de 50.000 EURO, venind și cu o contribuție proprie de cel puțin 20% din valoarea grantului. Ajutorul financiar urmează a fi investit în proiecte de dezvoltare comunitară și de creare de noi locuri de muncă în satele din regiunile Cahul și Ungheni.
„Sunt mândru să văd un nou rezultat al Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie. UE investește aproape 23 milioane EURO în așa-numitele „regiuni-cheie” Ungheni și Cahul. Acesta este un program inovativ ce își propune să stimuleze dezvoltarea economică incluzivă, verde, inteligentă și durabilă. Sunt bucuros să accentuez importanta abordării LEADER în Republica Moldova, dezvoltată de UE ca și inițiativă de suport în lansarea la nivel local a proiectelor de dezvoltare, revitalizare a sectorului rural și de creare a noi locuri de muncă. Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie este creat pentru cetățeni și noi astăzi celebrăm Grupurile de Acțiune Locală și inițiativele remarcabile de sporire a calității vieții oamenilor. Permiteți-mi să felicit câștigătorii și să mulțumesc autorităților publice locale și naționale pentru faptul că suntem o echipă în această inițiativă captivantă. Împreună suntem mai puternici!”, a declarat Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, în cadrul acțiunii de înmânare a certificatelor de grant organizată astăzi.
Acesta este primul apel de granturi pentru GAL-rile din regiunile Cahul și Ungheni organizat de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie. Următorul apel destinat Grupurilor de Acțiune Locală din regiunile-cheie va fi lansat în 2021.
Câștigătorii concursului de granturi, ediția 2020, sunt Grupurile de Acțiune Locală „Lunca Prutului de Jos”, „Movila Măgura”, „Cișmeaua Sudului” și „Valea Halmagei”. Ele au în componența lor 49 de localități rurale cu un număr total de populație de peste 85.000 de oameni. Create relativ recent, GAL-rile au reușit să atragă investiții și să implementeze programe cu impact vizibil la nivel de comunitate datorită abordării europene LEADER, care e inovatoare și participativă, contribuind la reducerea dezechilibrelor economice și sociale și a disparităților dintre urban-rural.
„Grupul de acțiune locală Lunca Prutului de Jos are doi ani de activitate. În această perioadă am reușit să investim peste 60.000 de EURO în comunitățile noastre, în mare parte datorită finanțărilor Uniunii Europene. Acum ne propunem să susținem cel puțin 10 inițiative locale, dintre care jumătate din sectorul privat. Proiectele propuse vor viza revitalizarea obiectivelor turistice, modernizarea și diversificarea ocupațiilor agricole și agroalimentare, ameliorarea calității serviciilor din domeniul cultural, social și educațional, priorități conținute în Strategia de Dezvoltare a GAL Lunca Prutului de Jos”, a declarat Silvia Știrbeț, directoarea Grupului de Acțiune Locală „Lunca Prutului de Jos”.
Fiecare grup de acțiune locală beneficiar de grant va lansa apeluri locale de finanțare de proiecte care vor cuprinde comunitățile membre ale grupului.
„Ne bucurăm să sprijinim dezvoltarea rurală în Moldova prin abordarea LEADER - implementată anterior cu succes în alte programe de parteneriat UE-PNUD. Sunt încrezătoare că, lucrând împreună cu partenerii din Grupurile de Acțiune Locală din Cahul și Ungheni, vom diminua impactul pandemiei COVID-19 și vom ajuta comunitățile să se recupereze mai durabil, să își revitalizeze valorile și tradițiile locale cu ajutorul noilor tehnologii și expertiză. Acest lucru va stimula, firește, dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă în comunitățile rurale din Ungheni și Cahul”, susține Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 32 de Grupuri de Acțiune Locală care acoperă 35 % din zonele rurale.