Gorilele, una dintre cele 200 de specii amenințate de conflictele armate (UICN)
-
28 Aprilie 2021 19:45
Războaie, conflicte, exerciții militare sunt tot atâtea amenințări care planează asupra a peste 200 de specii la nivel global, precum elefanții și gorilele de est, a avertizat miercuri Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), informează AFP, preluat de Agerpres.
Un raport al UICN, din care fac parte 1.400 de membri printre care guverne, ONG-uri și instituții științifice, denunță efectul devastator al conflictelor armate și al altor violențe generate de om asupra mediului.
Organizația, cu sediul în apropiere de Geneva, subliniază de asemenea că degradarea naturii favorizează conflictele și lansează un apel ca protecția mediului și gestionarea durabilă a resurselor naturale să fie considerate asemenea unor instrumente de pace.
''Degradarea naturii crește riscul de conflict, în timp ce războaiele devastează nu doar vieți, ci și mediul'', a precizat directorul general al UICN, Bruno Oberle, într-un comunicat.
Potrivit raportului, primul dintr-o serie consacrată naturii și lumii globalizate, conflictele armate sunt în mod special frecvente în regiuni ale lumii cele mai bogate în diversitate.
Potrivit UICN, 219 specii amenințate sunt afectate de ''războaie, tulburări civile și exerciții militare''. În timp ce unele dintre aceste animale sunt omorâte, altele sunt martore la devastarea ecosistemelor.
Mai multe specii emblematice sunt amenințate de războaie, precum gorilele de est, în pericol critic de extincție, care trăiesc pe teritoriul Republicii Democratice Congo, în Rwanda și în Uganda.
Natură și conflict
Raportul subliniază impactului dramatic al unora dintre aceste conflicte asupra anumitor specii.
În timpul genocidului etnicilor Tutsi în Rwanda, din 1994, 90% dintre mamiferele de mari dimensiuni din parcul național Akagera au fost omorâte, se arată în raport. Din cauza genocidului, mii de persoană au fugit traversând zonele protejate și fiind nevoite să ucidă animale pentru a se hrăni.
Un alt exemplu citat, doar în 2007, nu mai puțin de 2.000 de elefanți au fost uciși de milițiile sudaneze care au pătruns în Africa Centrală, potrivit raportului.
Pe de altă parte, documentul observă că degradarea mediului este asociată cu un risc mai ridicat de conflict.
După ce a examinat peste 85.000 de conflicte armate produse în decursul ultimilor 30 de ani care au provocat moartea a peste două milioane de persoane, UICN a ajuns la concluzia că aceste violențe sunt mai susceptibile să izbucnească în țările unde terenurile agricole sunt mai puțin productive și unde secetele sunt frecvente.
Pentru economistul-șef al UICN, Juha Siikamaki, ''aceste rezultate sugerează că protecția și gestionarea durabilă a resurselor naturale pot contribui la reducerea presiunilor care alimentează conflictele''.
''Crime de război ecologice''
''Pe măsură ce degradarea mediului și schimbările climatice se intensifică, devine din ce în ce mai important să ținem cont de legăturile dintre conflicte și mediu atunci când vorbim despre elaborarea unor politici de securitate, de dezvoltare și de mediu'', a precizat Siikamaki într-un comunicat.
Potrivit raportului, conflictele sunt mai puțin frecvente în interiorul rezervațiilor naturale și a altor zone protejate.
''Protecția, gestionarea durabilă și echitabilă a naturii joacă un rol important în prevenirea conflictelor și revenirea la pace'', a insistat Kristen Walker, care prezidează comisia UICN pe tema politicilor de mediu, economice și sociale.
Aceste eforturi permit de asemenea ''susținerea mijloacelor de subzistență și binele comunităților locale și autohtone pe timp de pace și contribuie la reducerea riscului izbucnirii unor conflicte'', a subliniat aceasta.
Raportul enumeră totodată câteva recomandări politice care vizează atenuarea și prevenirea conflictelor armate, în special instituirea unor măsuri de protecție destinate personalului zonelor protejate și altor apărători ai naturii și face de asemenea apel la ''sancțiuni față de cei care comit crime de război ecologice''.
Sursa:Agerpres