Google va bloca reclamele în browser-ul Chrome începând cu 15 februarie

  • 21 Decembrie 2017 13:31
Google va bloca reclamele în browser-ul Chrome începând cu 15 februarie

Google a anunțat că blocarea reclamelor în propriul browser, Chrome, va avea loc începând cu 15 februarie.

Anunțată în luna iunie și testată deja din iulie, funcția prin care Google vrea să blocheze anumite reclame web în propriul browser va intra oficial în funcțiune începând cu data de 15 februarie 2018.

Chrome, care este de departe cel mai folosit browser web la ora actuală, va bloca în mod nativ reclamele considerate agresive. Agresivitatea este stabilită de Coalition for Better Ads (Coaliția pentru reclame mai bune), organizație din care fac parte greii industriei precum Google și Facebook, dar și unele dintre cele mai importante publicații la nivel mondial.

Vor fi blocate, printre altele, popup-urile, reclamele care acoperă întreaga pagină și conținutul multimedia care pornește automat. Din 15 februarie, site-urile vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a se conforma.

Dacă nu o vor face, site-urile se vor trezi cu toate reclamele blocate, inclusiv cele servite de Google. Este suficient ca o singură reclamă să nu fie conformă, pentru ca toate reclamele găzduite de site-ul cu pricina să fie blocate automat.

Ca instrument de apel împotriva blocării automate, deținătorii site-urilor vor putea cere reevaluarea manuală a reclamelor, după ce au fost eliminate cele care nu sunt conforme cu noile standarde. Asta nu va recupera însă banii pierduți câtă vreme reclamele nu vor fi afișate.

Un instrument de blocare a reclamelor, împreună cu un browser care, conform estimărilor, deține între 50% și 60% din piață, conferă Google și mai mult control asupra advertising-ului.

În plus, dacă utilizatorii vor renunța la extensiile de tip adblock în favoarea sistemului de blocare nativ din Chrome, Google, ca o companie ce trăiește din reclame, se va asigura că nu mai sunt blocate propriile reclame.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:37 %
Vint:5,14 m/s
Sat
12
Sun
14
Mon
16
Tue
18
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău