Ce s-a întâmplat totuși la 20 septembrie?

Prima reacție firească la etalarea mândriei lui Igor Dodon este să ne întrebăm: dar ce s-a întâmplat la 20 septembrie, în perioada războiului? Memoria nu ne sugerează nimic deosebit, în acest sens. De aceea, în mod natural, se ivește a doua întrebare – de ce a decis liderul socialist că ziua de 20 septembrie se potrivește pentru a evoca vreo victorie măreață, de unde s-a inspirat el? Răspunsul la această întrebarea ni-l oferă comunicatul de presă al PSRM: „Această frumoasă inițiativă a apărut cu 10 ani în urmă, în Hantî-Mansiisk, ulterior fiind preluată în toată Rusia, precum și în multe țări CSI”. Precum vedem, acest răspuns este absolut insuficient pentru a înțelege cu ce ocazie s-a ivit această frumoasă inițiativă.

Evident, curiozitatea nu-și poate găsi astâmpăr în astfel de circumstanțe, căutând răspuns la încă o întrebare – de ce o oarecare inițiativă, apărută la Hantî-Mansiisk, la distanță de 75 de ani după încheierea celui de al Doilea Război Mondială și, chipurile, preluată de un șir de țări din CSI, trebuie reprodusă și în Republica Moldova? Au fost oare moldovenii co-participanți la vreo victorie repurtată vreodată pe 20 septembrie?

Ce fel de victorie e mereu în inimile socialiștilor?

Consultarea manualelor de istorie și căutarea în presa on-line ne oferă un singur răspuns la prima întrebare din cele formulate mai sus: „Pe 20 septembrie a fost stabilită o linie de demarcație de-a lungul râurilor Pissa, Narev, Vistula, calea ferată de-a lungul râului San, iar a doua zi a fost semnat un protocol, fixând ordinea și parametrii de timp pentru retragerea trupelor germane la vest pe linia stabilită”. Adică, pe 20 septembrie 1939 a avut loc, de fapt, cea de a patra împărțire a Poloniei de către Germania nazistă și URSS stalinistă.

În aceeași zi, pe 20 septembrie 1939, unitățile brigăzii a 29-a de tancuri a comandantului de brigadă, Simion Krivoșein, s-au apropiat de Brest pentru a începe negocierile privind transferul Brestului și a Cetății Brest de către naziști către sovietici, exact așa cum prevedea Pactul Ribbentrop-Molotov și Protocolul secret. După semnarea documentelor necesare, la 22 septembrie a avut loc o paradă militară comună a unităților armatei naziste și a celei sovietice. Naziștii și propaganda acestora numeau acest gen de parade comune, care avuse loc și la Grodno și la Pinsk, drept parade ale victoriei. Ele urma să culmineze cu întâlniri la Berlin sau Moscova, așa cum și-au urat reciproc cei doi comandați ai trupelor naziste și sovietice – Heinz Guderian și Simion Krivoșein. Pentru cenzura sovietică, paradele victoriei devenise un fel de cui în ciubotă, mai ales după atacul naziștilor asupra URSS, trebuind să asude mult pentru a diminua importanța acestora, numindu-le modest – marșuri  comune.  

Actualmente, mai puțin contează, dacă la Brest a avut loc o paradă a victoriei sau un marș comun al naziștilor și sovieticilor, esența agresiunii sovieto-nazistă de la asta nu se schimbă. Ceea ce contează cu adevărat este că la distanță de 84 de an, la Chișinău, un partid politic și liderii acestuia organizează, cu ocazia celei de a patra împărțire a Poliniei, o cursă automobilistică cu genericul „Victoria în inimile noastre”. La baza acelei victorii, precum s-a menționat, a stat Pactul Ribbentrop-Molotov și Protocolul secret, care a documentat și a fixat intenția celor două regimuri totalitare.

Deci, cronologic vorbind, în conformitate cu documentul menționat, naziștii au atacat Polonia la 1 septembrie, sovieticii la 17 septembrie 1939, iar deja la 20 septembrie, cele două armate victorioase au stabilit linia de demarcare între regimurile lui Hitler și Stalin, care și-au dorit să devină vecine. Câteva săptămâni mai târziu, în baza aceluiași Protocol secret sovieto-nazist, Statelor Baltice li-a fost impusă acceptarea dislocării unor baze militare sovietice pe teritoriile lor. La 30 noiembrie 1939, URSS a agresat Finlanda, pentru ca la 14 decembrie să fie exclusă din Liga Națiunilor. Evenimentele au continuat în 1940, când, conform protocolului secret, au fost ocupate Statele Baltice și anexată Basarabia. Iată ce victorie e în inimile socialiștilor moldoveni, pe care intenționează s-o glorifice anual, pe 20 septembrie, când a fost  stabilită prima linie de demarcare, după care au urmat și celelalte până în iunie 1940. 

Coincidență? Nu cred!

Cei care credeau că socialiștii moldoveni serbează doar Ziua Victorii asupra fascismului, la 9 mai, s-au înșelat amarnic. Din acest an – 2023, ei preiau de la Hantî-Mansiisk și tradiția serbării victoriei împreună cu naziștii, la 20 septembrie. E un fapt fenomenal, imposibil de contestat și, respectiv, ar trebui găsită o interpretare corectă pentru a înțelege consecințele ce pot urma. Cineva s-ar putea întreba dacă nu cumva raliul automobilistic, inițiat de Igor Dodon, pe 20 septembrie, și stabilirea liniei de demarcare sovieto-nazistă, în aceeași zi, acum 84 de ani, e o simplă coincidență? Nu cred! Vorba e că Igor Dodon a pus la cale o diversiune internațională, atunci când afirmă că: „Scopul acestei acțiunii [cursa automobilistică] este de a populariza fapta eroică a soldaților-eliberatori sovietici, de a combate falsificarea istoriei și de a proteja adevărul istoric. Automobiliștii se vor deplasa pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Transnistria, precum și vor ajunge în România și Bulgaria”. Aici se ivește întrebarea: oare chiar autoritățile României și Bulgariei ar permite ca pe teritoriile lor suverane să fie glorificată cea de a patra dezbinare a Poloniei? Doar ultima le este partener din cadrul Uniunii Europene (UE) și NATO, lucru imposibil de imaginat.

Trebuie să recunoaștem că în toată această istorie există un element mistic foarte puternic. Vorba e că pe 20 septembrie 2023, la cursa automobilistică pentru glorificarea victoriei, Igor Dodon s-a arătat ahtiat nu atât de modelele automobilului sovietic „Pobeda”, cât de modelul preferat de liderul nazist – Adolf Hitler. Această coincidență de preferințe ar putea fi explicată doar de colegul lui Dodon și al membrilor filialei moldovenești a frontului imperialist rusesc, Alexandr Dughin, faimos promotor al misticismului și fascismului rusesc. De bună seamă, fără implicarea lui Dughin este imposibil de înțeles cum de a ajuns PSRM să se declare partid național social-patriotic? Nu e acesta un procedeu pentru evocarea național socialismului?   

Recomandare 

În ultima vreme PSRM a devenit extrem de prolific în lansarea a tot felul de inițiative. Numai în luna septembrie a anului curent a reușit să lanseze două inițiative de mare rezonanță. Prima se referă la organizarea audierilor parlamentare privind organizarea procesiunilor cu torțe de Ziua Armatei Naționale. După o elementară analiză s-a dovedit însă că campioane mondiale la organizarea procesiunilor cu torțe sunt Rusia și Coreea de Nord, state pe care PSRM, pur și simplu, le venerează. În Rusia, procesiuni cu torțe se organizează periodic, cu o înaltă frecvență, inclusiv de către partidul de guvernământ “Edinaya Rossia”. De cealaltă parte, Coreea de Nord, cu care liderii PSRM au stabilit cele mai calde relații de prietenie, este considerată țara procesiunilor cu torțe, acestea fiind organizate cu orice ocazie: realegerea lui Kim Jong-un în funcția supremă; sărbătorirea aniversărilor instaurării  regimului totalitar; începerea și terminarea lucrărilor congreselor unicului partid de la guvernare etc. Respectiv, din perspectiva PSRM, Rusia și Coreea de Nord sunt state cu regimuri fasciste. Acest lucru chiar merită a fi dezbătut în Parlament, pentru ca cetățenii Republicii Moldova să aibă o înțelegere clară ce a fascismul și prin ce se deosebește de nazism și bolșevism, precum și ce au în comun.

A doua inițiativă de rezonanță a PSRM este cea abordată în acest articol, referitoare la glorificarea victoriei sovieto-naziste privind cea de a patra dezbinare a Poloniei. În acest sens, intenția PSRM de a organiza un marș pe teritoriile României și Bulgariei ar putea provoca un conflict internațional. Republica Moldova nu are nevoie de așa ceva, mai cu seamă în preajma eventualelor dezbateri în cadrul UE privind începerea negocierilor de aderarea. În astfel de circumstanțe, ar fi corect ca autoritățile moldovene să facă tot posibilul ca anunțata procesiune de glorificarea a victoriei sovieto-nazistă, în general, să nu poată părăsi teritoriul Republicii Moldova.

Finalmente, recomandarea către autorități ar fi să dea neapărat curs audierilor parlamentare solicitate de PSRM, dar în cadrul acestora să îmbine cele două subiecte menționate – rolul procesiunilor cu torțe în estimarea gradului de fascizare a societăților și glorificarea victoriei sovieto-naziste.