Germania va despăgubi firmele afectate de noile măsuri de izolare
-
28 Octombrie 2020 17:48
Ministrul german de Finanțe, Olaf Scholz, lucrează la un pachet de sprijin în valoare de până la 10 miliarde de euro, destinat despăgubirii companiilor pentru veniturile pierdute ca urmare a unei noi restricții, au declarat miercuri pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.
"Situația este foarte, foarte serioasă. Avem nevoie acum de măsuri ample și trebuie să limităm impactul lor financiar", a spus Scholz la o reuniune online cu cancelarul Angela Merkel și premierii celor 16 landuri germane, susține unul dintre participanții la această reuniune.
Potrivit planului elaborat de Olaf Scholz, firmele mici și mijlocii vor putea să recupereze de la stat până la 75% din veniturile lor pe care le-au generat în luna noiembrie a anului trecut. Companiile mari vor primi până la 70% din veniturile pierdute.
Potrivit unor surse guvernamentale, Angela Merkel îi va presa miercuri pe premierii landurilor să accepte reintrarea în izolare parțială în cursul lunii noiembrie, în încercarea de a opri creșterea cazurilor de infecție cu coronavirus. Restricțiile ar urma să intre în vigoare în data de 2 noiembrie.
Sursa:Agerpres