Germania susține că nu a fost luată încă o decizie cu privire la livrarea tancurilor Leopard în Ucraina

  • 20 Ianuarie 2023 16:50
Germania susține că nu a fost luată încă o decizie cu privire la livrarea tancurilor Leopard în Ucraina

Noul ministru al Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat vineri că nu a fost luată încă nicio decizie cu privire la o eventuală livrare către Kiev a tancurilor de asalt Leopard, de fabricație germană, pe care Ucraina le solicită pentru a respinge invazia rusă, relatează Agerpres.

Chestiunea "a fost discutată" între țările care sprijină Ucraina și care s-au reunit la Ramstein, în vestul Germaniei, însă "nu a fost luată nicio decizie", a declarat Boris Pistorius.

"Impresia" că Germania se opune livrării de tancuri Kievului este "falsă", a adăugat el în același timp.

Potrivit Reuters, Pistorius a mai precizat că nu poate spune când se va lua o decizie, dar că Germania este pregătită să se miște repede dacă va exista un acord între aliați.

"Toate argumentele pro și contra trebuie analizate cu foarte mare atenție", a subliniat el. ''Ne revine responsabilitatea de a reflecta atent la consecințele pentru toate părțile în conflict'', a mai spus noul ministru german al apărării.

Guvernul german al cancelarului Olaf Scholz a părut reticent în a autoriza re-exportul tancurilor din țările care le folosesc, de teama de a nu provoca Rusia. Pe de altă parte, guvernul de la Berlin afirmă că nici nu a primit cereri oficiale din partea altor țări pentru a autoriza re-exportul unor tancuri Leopard către Ucraina.

Unii aliați, dar și Ucraina susțin că îngrijorarea Germaniei este deplasată, pentru că Rusia deja s-a angajat total în război.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Ceață
Umiditate:96 %
Vint:3,09 m/s
Sat
10
Sun
11
Mon
5
Tue
7
Wed
12
Arhivă Radio Chișinău