Germania | Patruzeci de persoane, majoritatea copii, rănite în coliziunea a două autobuze școlare

  • 15 Noiembrie 2018 18:14
Germania | Patruzeci de persoane, majoritatea copii, rănite în coliziunea a două autobuze școlare

Patruzeci de persoane, majoritatea copii, au fost rănite joi în coliziunea frontală dintre două autobuze școlare în landul Bavaria, sud-estul Germaniei, a anunțat poliția locală, relatează AFP.

Cel puțin cinci persoane au fost grav rănite în accidentul produs în apropierea orașului Ammerndorf, la circa 20 de kilometri de Nürnberg, în centrul Bavariei, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

Cauza accidentului nu se cunoaște încă, a adăugat sursa citată. Persoanele rănite grav au fost transportate cu elicopterul la spital.

Poliția a publicat o fotografie cu unul dintre autobuzele implicate în accident care arată partea din față a vehiculului complet distrusă și ferestrele sparte.

Sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
24,62
Cer senin
Umiditate:67 %
Vint:1,68 m/s
Fri
24
Sat
20
Sun
18
Mon
20
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău