Germania: Parlamentul a aprobat o nouă lege a imigrației menită să atragă muncitori calificați

  • 23 Iunie 2023 18:25
Germania: Parlamentul a aprobat o nouă lege a imigrației menită să atragă muncitori calificați

Parlamentul Germaniei a aprobat vineri, 23 iunie, o nouă lege a imigrației menită să atragă muncitori calificați în țară, care suferă din cauza unui deficit de forță de muncă fără precedent, ceea ce afectează economia, potrivit Agerpres.

Parlamentul Germaniei a aprobat vineri o nouă lege a imigrației menită să atragă muncitori calificați în țară, care suferă din cauza unui deficit de forță de muncă fără precedent, ceea ce afectează economia, potrivit Reuters.

Legea - promovată de guvernul format din SPD (social-democrați), FDP (liberali) și Verzi (ecologiști) - a trecut cu 388 de voturi 'pentru', 234 'împotrivă' și 31 de 'abțineri'.

Blocul parlamentar conservator, format din partidul de opoziție CDU (creștin-democrați) și formațiunea-soră din Bavaria, CSU (Uniunea Creștin-Socială), a votat împotriva legii, susținând că aceasta ar ușura intrarea lucrătorilor necalificați.

Și partidul de extremă-dreapta AfD a votat împotrivă.

Legea include un sistem bazat pe puncte care reduce obstacolele de acces pentru aplicanți în conformitate cu calificările profesionale, vârstă și competențele de limbă.

La începutul anului, Asociația Camerelor pentru Comerț și Industrie din Germania (DIHK) a transmis că mai mult de jumătate din companiile din Germania întâmpină dificultăți în a ocupa locurile disponibile, din cauza lipsei de muncitori calificați.

Procentul companiilor care întâmpină dificultăți în a angaja oameni este la un nivel istoric, a arătat un sondaj realizat de DIHK în rândul a 22.000 de companii. Dintre acestea, 53% au raportat un deficit de angajați calificați.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
19,96
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău