Germania | Numărul expulzărilor de migranți în alte țări europene s-a triplat
-
16 Octombrie 2018 12:26
Autoritățile germane au expulzat în acest an de trei ori mai mulți solicitanți de azil în alte țări europene decât în 2017, relevă un document al Ministerului de Interne de la Berlin citat marți de dpa, potrivit Agerpres.
Așa-zisul regulament Dublin al Uniunii Europene, care stipulează că migranții trebuie deportați în statul european în care au fost înregistrați prima dată, a fost suspendat în momentul de vârf al crizei refugiaților din 2015, fiind ulterior reinstituit, menționează dpa.
Ministerul de Interne german a precizat, la solicitarea partidului Die Linke (extremă stânga), că autoritățile de la Berlin au expulzat până acum în acest an în alte state europene un total de 485 de persoane, cu 17 curse aeriene.
Comparativ, în 2017 această cifră a fost de 153 de persoane expulzate cu șapte zboruri, iar în 2016 au fost expulzate doar 26 de persoane, cu două zboruri.
Anul acesta, 12 din cele 17 avioane cu migranți expulzați din Germania au avut ca destinație Italia, țară confruntată cu un important flux de refugiați dată fiind apropierea ei relativă de Libia.
Ulla Jepke, purtătoare de cuvânt a grupului parlamentar al Die Linke, a condamnat deportările în Italia, afirmând că acolo "mulți refugiați sunt nevoiți să trăiască pe străzi, fără perspectiva de a beneficia de o locuință și de asistență adecvate și fără perspectiva unei proceduri de azil corecte".