Germania a autorizat circulația trotinetelor electrice, dar cu o restricție importantă
-
17 Mai 2019 16:29
Germania a autorizat vineri circulația pe străzile sale a trotinetelor electrice, imitând astfel o decizie luată deja de cele mai multe dintre țările vecine, însă a interzis accesul acestor mijloace de transport pe trotuare, după o dezbatere publică deosebit de animată, ce a durat mai multe săptămâni, informează AFP, citată de Agerpres.
Camera superioară a Parlamentului german a adoptat un decret prezentat la începutul lunii aprilie de ministrul Transporturilor, conservatorul Andreas Scheuer, ce viza integrarea în Codul Rutier a "vehiculelor cu propulsie electrică lipsite de scaun".
Departe de a fi o formalitate, prezentarea acelui decret în fața reprezentanților celor 16 landuri germani l-a obligat pe ministrul Scheuer să revizuiască textul inițial, criticat atât de aleșii locali, cât și de sindicatele polițiștilor și de federațiile de asiguratori.
Astfel, a fost exclusă ideea de a primi pe trotuarele germane trotinetele ce ating viteze de 12 kilometri pe oră, în timp ce trotinetele cu viteze maximale de 20 de kilometri pe oră ar fi urmat să circule pe străzi. Autorizate începând cu vârsta de 14 ani, toate trotinetele electrice vor trebui să circule doar pe pistele de biciclete și pe străzi.

