Germania: Alegeri în trei landuri, un test electoral ce ar putea marca ascensiunea populiștilor

  • 13 Martie 2016 10:55
Germania: Alegeri în trei landuri, un test electoral ce ar putea marca ascensiunea populiștilor

Circa 13 milioane de germani sunt chemați la urne duminică în cadrul alegerilor regionale organizate în landurile Renania-Palatinat, Baden-Württemberg și Saxonia-Anhalt, considerate un important test electoral cu 18 luni înaintea legislativelor și care, pe fondul crizei refugiaților, ar putea marca ascensiunea dreptei populiste, în defavoarea partidelor tradiționale…

Circa 13 milioane de germani sunt chemați la urne duminică în cadrul alegerilor regionale organizate în landurile Renania-Palatinat, Baden-Württemberg și Saxonia-Anhalt, considerate un important test electoral cu 18 luni înaintea legislativelor și care, pe fondul crizei refugiaților, ar putea marca ascensiunea dreptei populiste, în defavoarea partidelor tradiționale și mai ales a conservatorilor cancelarului Angela Merkel, transmite AFP.
 
Primele estimări ale rezultatelor sunt așteptate imediat după închiderea secțiilor de vot, la ora 17.00 GMT. 
 
Pentru a evita un scor dezamăgitor pentru Uniunea Creștin-Democrată (CDU), cancelarul s-a implicat intens în campanie, participând la numeroase adunări, mai ales în Baden-Württemberg, fief conservator aflat în pericol, și în Renania-Palatinat, unde CDU se află cot la cot cu social-democrații (SPD). 
 
Sâmbătă, dna Merkel a dedicat cea mai mare parte a ultimei sale intervenții publice crizei refugiaților, care a bulversat scena politică, periclitându-i cancelarului poziția de lider incontestabil, pentru prima oară în 10 ani de când se află la putere. 
 
Ea a insistat asupra 'datoriei' pe care o au refugiații de a se integra, subliniind că soluțiile europene promise vor reduce numărul migranților care se îndreaptă spre vestul Europei. 
 
Germania se află în fierbere după ce și-a deschis porțile în 2015 pentru mai mult de 1 milion de solicitanți de azil, după o primă fază în care aceștia au fost întâmpinați cu căldură, urmând incendierea unor centre de primire și scandalizarea populației de agresiunile sexuale de la Koln.
 
În aceste condiții, tot mai mulți germani par să se îndrepte spre dreapta populistă, care cere în principal închiderea frontierelor și speră la scor istoric duminică. 
 
Alternativa pentru Germania (AfD), înființată cu doar trei ani în urmă împotriva euro, este prognozată ca marea câștigătoare a scrutinelor de duminică, fiind creditată cu scoruri între 9% și 19%, în funcție de land. 
 
În urma votului de duminică, AfD, care este reprezentată deja în Parlamentul European, ar putea avea deputați în jumătate din cele 16 parlamente regionale. 
 
În Saxonia-Anhalt, cu 19% în sondaje, AfD își dispută locul de a doua forță politică cu Die Linke, stânga radicală, și aceasta într-un land estic care găzduiește doar puțini refugiați. 
 
În Baden-Württemberg, regiune prosperă, cu cel mai scăzut șomaj, 4%, CDU ar putea pierde până la 10 puncte față de scrutinul precedent, riscând să fie detronat de Verzi. Populiștii sunt creditați cu 11%. 
 
În landul vecin Renania-Palatinat, candidatele creștin-democrată și social-democrată se află cot la cot, iar AfD mizează pe la 9% din voturi. 
 
În aceste condiții, rezultatele scrutinelor de duminică ar putea complica sarcina partidelor tradiționale CDU și SPD, care domină viața politică postbelică și resping orice cooperare cu AfD, de a forma coaliții regionale. 
 
Cu toate acestea, unii analiști afirmă că, oricât de contestată, Angela Merkel rămâne fără un rival capabil să o învingă, popularitatea cancelarului înregistrând de altfel o revenire în ultimele săptămâni. 
 
Sursa: Agerpres.ro
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău