Georgia: Program național de dating pentru a combate scăderea natalității
-
13 Mai 2016 18:18
Un ONG din Georgia va desfășura un recensământ național pentru a afla numărul celor necăsătoriți, iar ca soluție în fața natalității scăzute a propus crearea unui serviciu național prin care persoanele singure să-și poată găsi mai repede sufletul pereche, relatează marți publicația The Guardian în ediția sa electronică.Potrivit organizației non-guvernamentale…
Un ONG din Georgia va desfășura un recensământ național pentru a afla numărul celor necăsătoriți, iar ca soluție în fața natalității scăzute a propus crearea unui serviciu național prin care persoanele singure să-și poată găsi mai repede sufletul pereche, relatează marți publicația The Guardian în ediția sa electronică.
Potrivit organizației non-guvernamentale Demographic Development Fund (DDF), scăderea puternică a ratei căsătoriilor și natalității a adus Georgia, fostă republică sovietică, în pragul 'catastrofei demografice'.
În opinia acestui ONG, aplicațiile de dating pe internet, precum Tinder, nu sunt suficiente pentru ca aceia care sunt singuri să-și poată găsi perechea. Prin urmare, este nevoie de un serviciu de dating sprijinit de guvernul de la Tbilisi.
De altfel, organizația DDF a început deja să creeze o bază de date în care stochează detalii oferite de persoanele singure, precum înălțimea, greutatea și semnul zodiacal, informații care urmează să fie folosite de o agenție prin intermediul căreia cei interesați se vor putea cunoaște.
Totuși, datele guvernului de la Tbilisi arată că, în pofida scăderii semnificative a populației pe ansamblu, rata nașterilor s-a redus într-o mică măsură.
Cât despre opinia georgienilor față de inițiativa respectivului ONG privind un serviciu național de dating, unii nu par a fi foarte încântați, deși mulți georgieni văd căsătoria și copiii ca pe o obligație serioasă.
Cotidianul Rezonansi a făcut o sinteză a acestor păreri exprimate pe rețelele de socializare, unde unii cred că dacă sunt singuri și vor folosi acel serviciu vor fi taxați în plus, în timp ce alții vorbesc despre un 'program național de împerechere' sau se tem că guvernul va dori să-i constrângă să se căsătorească.
Deocamdată, proiectul georgian nu seamănă cu campania amuzantă daneză 'Do it for Denmark, Do it for Mum', care a încurajat cuplurile să meargă în vacanțe pentru a face copii, optând în schimb pentru slogane mai sobre.
Dar criticile exprimate de unii georgieni sunt legate și de omul de afaceri pe care-l presupun că s-ar afla în spatele inițiativei, Levan Vasadze, considerat un promotor al ideilor de extremă dreapta și care pledează împotriva avorturilor și homosexualilor. ONG-ul Demographic Development Fund a negat însă că ar avea vreo legătură cu acesta.
Guvernul de la Tbilisi încă nu s-a pronunțat asupra acestei propuneri, care însă a primit sprijinul Bisericii Ortodoxe Georgiene, o instituție foarte influentă.
Sursa: Agerpres.ro