George Enescu visa să devină compozitor încă de la vârsta de 5 ani. „Lucru curios: nu știam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puțin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influențeze și, totuși, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara mai târziu George Enescu lui Bernard Gavoty, critic muzical și jurnalist de radio.

 

Enescu a cunoscut din copilărie folclorul prin intermediul tarafurilor populare. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.  Între anii 1888 și 1893 a studiat la Conservatorul din Viena cu Joseph Hellmesberger (vioara) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelsohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani. După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îsi continuă studiile la Conservatorul din Paris - 1893 și 1899, cu Andre Gelalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compozitie), precum și cu M.P.J. Marsick (vioara). 

 

Recunoașterea și renumele internațional i-au oferit lui George Enescu numeroase ocazii de a susține cursuri de interpretare muzicală, stilistică, analiză și forme muzicale la École Normale de Musique din Paris, École Instrumentale „Yvonne Astruc” din Paris, Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), Universitatea din Illinois (SUA), The Mannes Music School din New York, la Brighton și Bryanstone (Anglia) etc. A predat cursuri de compoziție la Universitatea Harward din Cambridge, Massachussets (SUA) și Conservatoire Américain din Fontainbleau (Franța). 

  

Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Ivry Gitlis, Ida Haendel sau Arthur Grumiaux sunt doar câțiva dintre cei mai cunoscuți violoniști care s-au perfecționat în arta interpretativă sub îndrumarea lui George Enescu.

 

Printre distincțiile ce i s-au acordat în semn de prețuire și recunoaștere se regăsesc: titlurile de ofițer și cavaler al Legiunii de Onoare a Franței (1913, 1936), Membru de onoare (1916) și Membru activ (1933) al Academiei Române din București, Membru corespondent la Académie des Beaux Arts din Paris (1929), Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma (1931), Institut de France din Paris (1936) și Academia de Arte și Științe din Praga (1937).

 

În perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, George Enescu părăsește definitiv România și locuiește la Paris, unde se stinge din viață în 1955.

 

La "Ascultă Vocea" de astăzi o înregistrare unicat: George Enescu vorbește despre Brahms.

Extras din convorbirile cu Bernard Gavoty, înregistrare Radio France 1951.

 

 

- L-am cunoscut pe „Papa“ Brahms în carne și oase.

 

- Cum? L-ați văzut pe Brahms?

 

-      Cum vă văd și mă vedeți. Avea o barbă lungă și căruntă și o expresie destul de neprietenoasă. Închipuiți-vă că între 1888 și 1894 făceam parte din orchestra elevilor și Brahms venea să asiste la repetițiile noastre. Asculta noile compoziții ale elevilor, urmărind partiturile și întorcând paginile. Mormăia mai tot timpul. Am cântat în prezența lui prima lui simfonie.

 

-      L-ați auzit cântând la pian?

 

-      Da, o singură dată.

 

-      Cum cânta?

 

-      Foarte bine, un mare virtuoz. Dar trebuie să spun că apăsa pe clape de parcă ar fi fost surd. La Viena circula anecdota că Brahms a acompaniat odată un violoncelist mediocru, și, cum Brahms îl acompania prea puternic, nefericitul violoncelist își astupa mereu urechile. Într-un final, acesta, exasperat, îi spuse: „Puțin mai încet, vă rog, nu mă mai aud”. Atunci, Brahms ar fi murmurat printre dinți: „Ferice de tine”.

 

-      Ce dur...

 

-      Dar cu o inimă caldă. Și cu mâini, cap și inimă de geniu. Era cu adevărat ilustru. La Viena, la finalul vieții sale, mi s-a povestit cum a asistat la interpretarea recviemului lui. Era aproape pe moarte la momentul respectiv. Tot auditoriul era în lacrimi. Beethoven, Brahms, Schubert...

 

(Extras din convorbirile cu Bernard Gavoty, înregistrare Radio France 1951)