Geoană spune că „pariul” Rusiei de a investi aproape jumătate din PIB în apărare e riscant: „Declinul său economic va accelera”
-
03 Iunie 17:45
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, la Iași, că pariul Rusiei de a investi aproape jumătate din PIB-ul său pentru apărare este riscant, el adăugând că pe termen mediu declinul economic al Rusiei se va accelera. Totodată, Geoană afirmă că Rusia și-ar putea schimba strategia, acceptând eventuale negocieri de pace, dacă va constata că Occidentul nu a obosit în ceea ce privește sprijinul militar acordat Ucrainei.
Mircea Geoană afirmă că există o disproporție masivă de putere economică între Rusia și Occidentul democratic, Rusia investind azi 40% din PIB pentru apărare, pe când NATO cu mult mai puțin, minimum doi la sută, însă aceasta are beneficiul țărilor numeroase și puternice din punct de vedere economic, care au cumulat împreună un buget de 1,3 trilioane de dolari pentru apărare, conform Digi.24.
„Avem 3,5 milioane de militari în țările NATO. Aceștia sunt activi. Disproporția de resurse între NATO și Rusia este considerabilă. Ceea ce dânșii (rușii – n. red.) fac, încearcă să își mobilizeze toate resursele și energiile națiunii pe scopuri militare.
Pe termen scurt, acest lucru creează o problemă în Ucraina, dar pe termen mediu este nesustenabil. O națiune care investește aproape jumătate din ceea ce produce pentru militari și pentru război nu are cum să dezvolte tehnologie, inovație, să se ocupe de restul economiei”, a afirmat secretarul general adjunct al NATO.
Geoană mai consideră că țările din NATO nu trebuie să intre „într-o logică de economie de război”, ci ar trebui să investească în apărare atât cât este necesar.
„Cumulat, aceste sume sunt semnificative. Capacitatea noastră de apărare va crește. Sper că și industria românească de apărare să renască, pentru că foarte multe țări din regiune profită, au firme private foarte puternice”, a spus Mircea Geoană.
Oficialul NATO a mai punctat faptul că Rusia și-ar putea schimba calculul strategic, adică să accepte unele negocieri de pace, în cazul în care va constata că Occidentul nu va obosi să acorde sprijin Ucrainei.
„Singura modalitate în care Rusia își poate schimba calculul strategic este să vadă Occidentul alături de Ucraina pe termen lung. În clipa de față ei cred că Occidentul va osteni în sprijinirea Ucrainei, că moralul ucrainenilor o să sufere pentru că războiul se prelungește și încearcă să mizeze pe factorul timp. Dacă vom putea demonstra că factorul timp nu este relevant pentru noi, cred că și calculul și decizia Rusiei de a declanșa negocieri de pace va deveni mai de mare actualitate”, a precizat el.