Gazprom se așteaptă ca gazoductul TurkStream să devină operațional la finele acestui an
-
14 Mai 2019 20:00
Grupul rus Gazprom se așteaptă să livreze primele cantități de gaze naturale prin conducta TurkStream în ultima parte a lunii decembrie 2019, a declarat marți vicepreședintele Gazprom, Oleg Aksyutin, transmite Itar Tass, scrie Agerpres.
Conducta TurkStream, construită în prezent între Rusia și Turcia via Marea Neagră, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.
"Cu privire la TurkStream, ne așteptăm ca livrarea de gaze naturale să înceapă până la 31 decembrie. Este clar că porțiunea offshore este gata. Porțiunea onshore este gata în proporție de 100% pe partea rusă și în proporție de aproximativ 73,5% pe partea turcă. Estimăm că în noiembrie vom fi gata în totalitate astfel că livrările vor putea începe în ultima parte a lunii decembrie", a spus Aksyutin la o conferință de presă organizată la Sankt Petersburg.
Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, va aproviziona piața locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienților din Europa de Sud-Est.
Grupul rus Gazprom trebuie să aleagă una din cele două posibile rute pentru cea de-a doua linie a TurkStream: prin Bulgaria sau Grecia. Până acum, gigantul rus nu a anunțat în mod oficial dacă a selectat vreuna dintre cele două rute.
Sursa:Agerpres