Gazprom își vinde cota din acțiunile Verbundnetz Gas
-
06 Aprilie 2015 22:07
Gazprom a pus în vânzare participațiunea sa de 10,5% pe care o deține în compania germană de distribuție a gazelor Verbundnetz Gas (VNG) în cadrul realizării strategiei sale de reducere a prezenței sale în Europa, au anunțat trei surse din acest sector.
Potrivit afirmațiilor unei surse apropiate monopolului rus, Gazprom are deja câteva propuneri de cumpărare a părticipațiunii sale din VNG, iar o altă sursă din domeniu a confirmat intenția Gazprom de a vinde acest pachet de acțiuni.
Menționăm că, VNG este o companie de distribuție a gazelor din Germania, care se ocupă de vânzarea de gaze nu doar pe teritoriul german, ci și în Austria, Italia, Cehia, Slovacia și Polonia. De asemenea, VNG realizează proiecte de extracție a gazelor în Norvegia și deține depozite subterane. Cea care este gata să cumpere pachetul de acțiuni al Gazprom este compania germană EWE, care, în toamna anului trecut, a achiziționat 15,79% din acțiunile VNG de la principalul partener al companiei ruse în Europa - compania germană Wintershall.
Sursa TASS a subliniat că, deși afacerea încă nu s-a încheiat, înțelegerile cu EWE privind vânzarea acțiunilor au fost deja semnate. Valoarea pachetului ar putea să se ridice la circa 200 de milioane de euro, având în vedere faptul că afacerea cu Wintershall a costat compania EWE 320 de milioane de euro pentru 15,79% din acțiunile VNG, informează Rador.