GAZETA WYBORCZA: Donbas sau repetarea scenariului din Transnistria
-
30 Iulie 2014 18:04
Se pare că de la bun început Rusia a planificat pentru Donbas repetarea scenariului transnistrean.
Luni, la conferința de presă de la Donețk s-a anunțat că premierul autodeclaratei Republici Populare Donețk (DRL), Aleksandr Borodai, a plecat în Rusia. Oficial, între altele, pentru a vedea situația refugiaților din Donbas. Nu se știe însă dacă motivul real nu sunt consultările cu reprezentanții Moscovei privind soarta republicilor separatiste sau fuga obișnuită. Sarcinile sale au fost preluate de adjunctul său de până acum, Vladimir Antiufeev. Și s-a proclamat comandant șef al DRL. Totodată, în fruntea acestei republici au ajuns persoane legate de crearea Transnistriei, care timp de mulți ani a fost controlată de serviciile speciale.
Se pare că de la bun început Rusia a planificat pentru Donbas repetarea scenariului transnistrean. La începutul anilor '90, forțele separatiste, sprijinite de cele sovietice, ulterior de serviciile speciale ruse, au avut ca scop separarea Transnistriei de Moldova. În 1992 a izbucnit conflictul armat. Grație sprijinului rus, Transnistria a devenit practic un stat independent, deși nerecunoscut de comunitatea internațională. Astăzi este una din cele mai sărace regiuni ale Europei.
De la anunțarea independenței Ucrainei, în regiunile de est și sud au luat naștere organizații care anunță separatismul, finanțate de Rusia. În anii '90, forma cea mai dură a separatismului a fost în Crimeea (s-a ajuns aproape la divizarea peninsulei).
În decembrie 2005 a luat naștere Republica Donețk, care în noiembrie 2006 a obținut aprobarea autorităților din Donețk de a strânge semnături în favoarea referendumului pe tema independenței Donbasului. S-a subliniat că modelul trebuie să fie Transnistria. S-a prevăzut crearea Republicii Federale Donețk cu republicile create pe teritoriul regiunilor de Est și Sud.
În noiembrie 2007, Tribunalul Administrativ Regional Donețk a interzis activitatea Republicii, dar aceasta până în anul 2013 a făcut recurs în instanță și funcționează în continuare, organizând acțiuni care promovează separatismul cu sprijinul Partidului Comunist al Ucrainei.
În anul 2014, separatiștii au putut trece la o nouă fază deschisă privind realizarea practică a scenariului transnistrean. În 7 aprilie 2014, în sediul Administrației Regionale Donețk a fost anunțată declarația de suveranitate a DRL. În scurt timp, la Sloviansk au apărut luptători înarmați care - ca și în cazul Transnistriei în anul 1992 - au venit să-i sprijine pe frații întru credință și limbă și să-i apere în fața "fasciștilor ucraineni".
"Nu dorim alipirea acestui teritoriu la Rusia. Înțelege că Rusia este și așa într-o situație grea din cauza integrării Crimeii. Vrem să facem aici o a doua Transnistrie" - a recunoscut sincer unul din comandanții luptătorilor din Sloviansk.
Procesul "creării" Transnistriei a fost cunoscut bine de personalitățile principale, care au susținut crearea DRL.
Igor Ghirkin, comandantul militar al Sloviansk, din luna mai ministrul apărării al DRL, a luptat în Transnistria în 1992. De asemenea, reprezentantul șef al blocului civil, premierul DRL, Aleksandr Borodai, a participat la conflictul de acolo. A spus că s-a dus acolo ca voluntar la vârsta de 19 ani. Este adevărat că nu l-a cunoscut atunci pe Ghirkin, dar prin cunoscuții comuni din perioada acelui conflict s-au împrietenit la mijlocul anilor '90. Având în vedere biografiile lor, putem presupune că s-au cunoscut datorită oamenilor din serviciile speciale ruse.
O confirmare a încercării de realizare a scenariului transnistrean este apariția la Donețk a "desantului" de acolo.
În 10 iulie, prim-vicepremier al DRL pentru problemele de coordonare a organelor de ordine a devenit Vladimir Antiufeev. În perioada URSS a lucrat în organele miliției din Riga. În momentul dezmembrării URSS a luptat cu fascismul național în Letonia. Procuratura Generală a Letoniei independente l-a căutat pentru coparticipare la crima comisă de subalternii lui în timpul puciului din Moscova.
Din Letonia, Antiufeev a plecat în septembrie 1991 și la sfârșitul aceluași an a devenit ministru al securității de stat. A îndeplinit această funcție timp de 20 de ani, până când noul președinte Evgheni Șevciuk l-a eliberat din toate funcțiile. Procuratura de acolo îl caută pentru depășirea atribuțiilor.
În 17 iulie au apărut în DRL noi înalți funcționari ai sectorului de forță. Ministru al afacerilor interne a devenit Oleg Bereza, iar ministru al securității statului - Andrei Pinciuk. Amândoi vin din serviciile speciale transnistrene și au fost colaboratori apropiați ai lui Antiufeev. După demisia acestuia în 2012, au părăsit și ei Transnistria.
Politologul moldovan Oazu Nantoi a afirmat în comentariul pentru agenția moldovenească de presă Infotag că folosirea în estul Ucrainei a oamenilor cu experiența Transnistriei este o dovadă directă că ambele scenarii au fost elaborate în același loc - la Moscova. Și toți eroii amintiți în text au cetățenie rusă.
Numai fermitatea Kievului și eficacitatea operațiunii militare ucrainene în estul țării au fost o piedică în repetarea Transnistriei. Întrebarea este, ce va face Rusia în această situație.
Articol de Piotr Andrusieczko, GAZETA WYBORCZA (Polonia), 28 iulie 2014
Traducerea: Maria Stanciu