Gazeta de Chișină | Mircea V. Ciobanu: „Început de campanie. Regrupări de forțe” (Revista presei)
-
14 Mai 2021 09:29
Revista presei - 14 mai 2021.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, se arată sceptic față de schimbările care vor urma după scrutinul parlamentar anticipat în rândul clasei politice. „Așteptările sunt exagerate, eu nu cred că el va purifica, dimpotrivă, clasa politică va deveni mai toxică, deoarece se vor întoarce în viața publică, va reveni echipa lui Vladimir Voronin, va reveni Constantin Starîș și ei o să revină toți, ei nu revin pur și simplu ca votanți în parlament, ei vor reveni cu viziunile, mesajele, apucăturile, relațiile, obiceiurile, cu tot ceea ce a fost”. Referitor la crearea blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor, Alexandru Tănase consideră că „de fapt, Rusia este cea care orchestrează o anumită coagulare a forțelor (…) Cred că bagheta acolo se află, deoarece ei sunt acei care ar beneficia pe seama unui astfel de mariaj care, într-un fel sau altul, ar demonstra că partida rusească nu pierde teren în Moldova.”
„Început de campanie. Regrupări de forțe” – este titlul articolului semnat de scriitorul Mircea V. Ciobanu, publicat în Gazeta de Chișinău. Autorul face apel la „limbajul militar”, pentru a contura situația electorală. „Socialiștii au pornit-o chiar în marș milităros, cu „regimentul nemuritor”, copie caricaturală a tropăiturilor similare din Rusia. Au ciugulit din gloria trecutului războinic și ortacii lui Șor, omagiindu-i pe veteranii tuturor războaielor pentru „tușonkă”. Coagulând dispozitivul de luptă, partizanii din „partidul nostru” au devenit oastea „blocul meu”. Pe contrasens, din toate taberele, au pornit, demonstrativ, primele evadări (termen militar și acesta). Optimist, PAS își periază mundirul de paradă pentru marșul triumfal din 11 iulie. PPDA caută alianțe cu entitățile căror li s-ar potrivi uniforma lor. Desantul PUN întreprinde incursiuni, inclusiv pe teritoriile adversarilor. Pentru ei orice confruntare în ring e plăcere în sine: când regulile sunt ignorate, lupta de partizani, cu echipe mici dar bine dotate, poate deveni eficientă. Inopinat, pentru a putea participa la parada militară a vedetelor politice, echivalentul de la Chișinău al AUR-ului românesc a fost înregistrat fără ezitări, anunțându-și participarea în alegeri, convins că va repeta isprava de la București”, subliniază editorialistul.
„Statul capturat și justiția eșuată merg mână în mână. „Kulioacele” nu se vor opri până nu le va opri cineva” – afirmă Victor Munteanu, directorul Departamentului Justiție și Drepturile Omului, Fundația Soros Moldova, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă. „În mare parte, mulți criminali acum sunt una și aceeași cu puterea, însă spre această situație s-a mers consecvent, iar mulți politicieni și reprezentanți ai puterii s-au lansat într-o horă din care credeau că pot ieși oricând, având la dispoziție instrumentele puterii pentru a-i pune la punct pe bandiți. Uite că s-a întâmplat această rocadă: oamenii cu bune intenții la un moment dat au cedat în fața crimei organizate. Și, sincer, nu știu dacă putem ieși acum cu forțe proprii din această situație. Mai degrabă nu decât da, pentru că situația e foarte gravă. Laundromatul rusesc, furtul miliardului și multe alte scheme de corupție ne demonstrează că se acționează în stil mafiot, fără perdea și fără frică. Reacțiile instituțiilor de forță și de drept, pe care le plătim, sunt ridicole și copilărești, ca să nu zic rușinoase. În istoria modernă s-a mai întâmplat ca mafia să fie în parteneriat cu mulți politicieni, dar cazuri de acaparare integrală a instituțiile statului n-au prea fost, iar dacă și au fost, statul a eșuat și totul s-a terminat dramatic pentru popor”, conchide Victor Munteanu.
„Cum l-a verificat ANI pe deputatul socialist Vladimir Odnostalco și nu l-a sancționat pentru nedeclararea împrumutului de 450 de mii de lei luat de la firma colegului său de partid” – titrează portalul MoldovaCurata.md. „Autoritatea Națională de Integritate (ANI) nu l-a întrebat pe deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, din ce resurse a întors datoria de 450 de mii de lei, sumă pe care a luat-o împrumut de la „Exclusiv Media” SRL, și nici nu l-a sancționat pentru că nu a indicat tranzacția în declarația de avere pentru anul respectiv. Inspectorul de integritate care a efectuat controlul pe acest caz susține că împrumutul a fost restituit în decursul aceluiași an, astfel că deputatul nu era obligat să-l declare, iar ca urmare, controlul a fost încetat”, notează publicația. Mai multe detalii, găsiți în presa de la Chișinău.