G7 și UE condamnă testul cu rachetă balistică intercontinentală efectuat de Coreea de Nord
-
25 Martie 2022 18:15
Lideri ai Grupului celor Șapte state puternic industrializate (G7) și ai Uniunii Europene au condamnat testul cu rachetă balistică intercontinentală (ICBM) efectuat de Coreea de Nord și au cerut Phenianului să revină la moratoriul autodeclarat asupra lansărilor de rachete.
"Aceste demersuri nesăbuite amenință pacea și securitatea regională și internațională, reprezintă un risc periculos și imprevizibil pentru aviația civilă internațională și pentru navigația maritimă din regiune și necesită un răspuns unitar din partea comunității internaționale" - afirmă liderii într-un comunicat emis de președinția germană a G7, scrie Rador.
Lansarea de joi a fost primul test complet cu un ICBM efectuat de Coreea de Nord după 2017. Datele de zbor au indicat că racheta a zburat mai sus și mai mult decât la oricare dintre testele anterioare ale Coreei de Nord, înainte de a se prăbuși în mare, la vest de Japonia.