Fundașul spaniol Marc Bartra a fost operat la braț, după ce a fost rănit în exploziile de la Dortmund

  • 12 Aprilie 2017 09:43
Fundașul spaniol Marc Bartra a fost operat la braț, după ce a fost rănit în exploziile de la Dortmund

Fundașul spaniol al echipei Borussia Dortmund, Marc Bartra, a fost operat la braț, în noaptea de marți spre miercuri, după ce a fost rănit în exploziile care au vizat autocarul formației, informează site-ul oficial al grupării germane.

Bartra a suferit o ruptură a osului radial, iar mai multe cioburi i-au pătruns în braț.

"Suntem în stare de șoc și toate gândurile noastre sunt alături de Marc. Sperăm ca el să se refacă cât mai repede. Starea de spirit care predomină în acest moment este că trebuie să jucăm pentru Marc", a declarat căpitanul Borussiei Dortmund, Marcel Schmelzer.

Poliția germană a anunțat că trei încărcături explozive au fost detonate în apropierea autocarului echipei Borussia Dortmund, la scurt timp după ce autobuzul a părăsit hotelul unde a fost cazată formația.

Autobuzul a plecat de la hotel îndreptându-se către stadionul aflat la zece kilometri distanță și, în scurt timp, "trei încărcături explozive au fost detonate", a precizat un purtător de cuvânt al poliției, Gunnar Wortmann.

Geamurile autocarului au fost sparte și o persoană din interior a fost rănită ușor, a adăugat el, fără a da alte detalii. Clubul german a precizat că persoana rănită este fundașul internațional spaniol al echipei Borussia, Marc Bartra, în vârstă de 26 de ani, care a fost transportat la spital cu răni la mână.

Meciul Borussia Dortmund - AS Monaco a fost amânat pentru miercuri. Partida urma să aibă loc marți seară, de la ora 21.45, dar se va disputa miercuri de la ora 19.45.

La meci urmau să asiste circa 3.000 de suporteri ai echipei din Monaco. Fanii formației gazdă au creat hashtag-ul #bedforawayfans, pentru a-i ajuta pe oaspeți să-și găsească un loc de cazare în această noapte.

Procurorul Sandra Lucke, a declarat, marți noapte, într-o conferință de presă, că poliția germană a descoperit o scrisoare de revendicare în apropierea locului unde s-au petrecut cele trei explozii care au vizat autocarul echipei Borussia Dortmund, dar nu a oferit mai multe detalii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:32 %
Vint:3,6 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
14
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău