Funcționarii publici din Republica Moldova, instruiți de specialiști din Lituania

  • 16 Aprilie 2015 17:00
Funcționarii publici din Republica Moldova, instruiți de specialiști din Lituania

200 de funcționari publici vor fi instruiți de specialiști din Lituania în domeniul modernizării serviciului public, în corespundere cu practicile europene.

Instruirea va avea loc în cadrul unui proiect twinning al Uniunii Europene cu o durată de 2 ani și un buget de 1,2 milioane de euro, transmite IPN.

Proiectul este implementat de către Oficiul Guvernului Lituaniei și Cancelaria de Stat a Republicii Moldova. Secretarul general adjunct al Cancelariei de Stat, Roman Cazan, a declarat, la ceremonia de lansare a proiectului, că acesta este binevenit și vine în contextul reformei serviciului public din Republica Moldova, ca parte componentă a reformării administrației publice, fiind o reformă inclusă în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Prioritatea pentru anul curent este implementarea sistemului informațional „Registrul funcțiilor publice și funcționarilor publici” O altă prioritate o constituie desemnarea secretarilor de stat. Până acum, la doar o parte dintre ministere au fost numiți secretari de stat.

„Reformarea și modernizarea funcției publice a fost condiționată de necesitățile interne ale serviciului public, de angajamentele politice pe care și le-a asumat țara, dar și de principiile europene de administrare pe care dorim să le implementăm în serviciul public național. Adoptarea legislației serviciului public nu este suficientă pentru a avea un management eficient al funcției publice. Este mult mai important ca normele legale să fie implementate corect și uniform, să avem un corp de funcționari profesioniști”, a mai spus Roman Cazan.

Șeful Secției operațiuni în cadrul Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Aneil Singh, a menționat că este esențial ca Republica Moldova să aibă un serviciu public motivat și profesionist, iar noii angajați să se simtă respectați și să fie remunerați în baza meritelor. „Proiectul include instruirea în domeniul integrității, ceea ce ne va ajuta să combatem corupția și să asigurăm principiile nediscriminării și funcționarea în baza celor mai bune practici europene. Este important ca funcțiile de secretar de stat să fie ocupate cât mai repede și să se presteze servicii de calitate înaltă cetățenilor”, a spus Aneil Singh.

Ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Rimantas Latakas, a spus că Lituania are cel mai înalt nivel de corespundere a serviciului public din Uniunea Europeană și este pregătită să împărtășească din experiența sa și Republicii Moldova. Diplomatul lituanian a reiterat sprijinul țării sale făță de parcursul european al Republicii Moldova și și-a exprimat speranța că Moldova va valorifica pe deplin posibilitățile oferite de proiectul twinning pentru a schimba în bine serviciul public.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:82 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău