Franz Kafka, s-a născut la 3 iulie 1883, la Praga, într-o familie de evrei din clasa de mijloc, comerciantul Hermann Kafka și Julia Kafka (Löwy), scrie Rador.ro. 

Între anii 1889 și 1893, a studiat la școala elementară de limbă germană din Praga, iar în 1901 a absolvit Gimnaziul Altstadter, remarcându-se la limbile clasice și la istorie.

A fost admis, apoi, la Facultatea de Drept a Universității Charles-Ferdinand din Praga, obținând titlul de doctor la 18 iunie 1906.

Între anii 1907 și 1922, a profesat la diverse companii de asigurări, fără vreo pasiune anume pentru munca sa, iar în afara programului de lucru a lucrat la opera sa literară.

În 1909, Kafka a debutat literar cu o colecție de opt schițe (“Contemplare”), publicate în revista literară Hyperion din München.

În anul 1911, teatrul idiș îi produce scriitorului o puternică revelație. Aici, Kafka descoperă în piese precum „Sulamit și Bar Kochba” de Avram Goldfaden sau „Dumnezeu, om și diavol” de Iacob Gordin o formă vie a iudaismului, cu mult diferită de doctrina rigidă cu care fusese obișnuit. Kafka frecventează spectacolele improvizate de la Café Savoy și devine admiratorul și prietenul actorului Ițhak Löwy, cel care îl inițiază în limba și cultura idiș.

Pe plan amoros, un loc distinct în viața sa l-a ocupat o oarecare Felice Bauer, o stenografă din Berlin, cu care a fost logodit. Cei doi au întreținut o corespondență consistentă, iar ea va păstra toate cele aproximativ 350 de scrisori de dragoste și 150 de cărți poștale scrise de Kafka în perioada 1912-1917, care vor fi reunite și publicate într-un volum după moartea acestuia. Din păcate, reciproca nu a fost valabilă, scrisorile Feliciei Bauer fiind distruse de către Kafka, în momentul în care relația celor doi se va fi sfârșit.

Cât despre volumul amintit, „Scrisori către Felice”, el este marcat de sentimentul de izolare într-o lume de neînțeles, care predomină poveștile lui Kafka.

De-a lungul vieții, Kafka a suferit de depresie clinică, anxietate socială, migrene și insomnie, iar în anul 1917, i s-a pus diagnosticul de tuberculoză.

Începând cu anul 1920, a corespondat cu Milena Jesenská, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus câteva povestiri. În ciuda numeroaselor sale iubiri și pentru a se dedica scrisului, Kafka a rămas toată viața celibatar, la fel ca multe din personajele sale.

Kafka mai lucrează între 1921 și 1924 la un ciclu de patru povestiri (Prima durere, Un artist al foamei, O femeie mică și Josephine cântăreața, sau Poporul șoarecilor) având ca temă principală arta, condiția artistului, relația acestuia cu publicul și tema autoperfecționării care devine obsesie și nevroză. Ultima povestire a scriitorului este considerată Vizuina (Der Bau), o lucrare neterminată despre un animal nespecificat care își construiește ample galerii subterane pentru a se apăra de un prădător ce îi domină imaginația.

Începând cu anul 1922, starea sănătății s-a agravat și nu a mai putut scrie.

În ultimele luni ale vieții, a fost internat în sanatoriul din Kierling, lângă Viena.

Franz Kafka a murit la 3 iunie 1924 în brațele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, și ale ultimei sale iubite, Dora Diamant.

Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de Max Brod, prietenul și legatarul său testamentar, cel care a refuzat să ducă la îndeplinire rugămintea lui Kafka de a arde manuscrisele.

În timpul vieții, Kafka a publicat puțin, printre aceste scrieri aflându-se „Coversație cu suplicantul” și „Conversație cu bețivul” și fragmente din „Descrierea unei lupte”, 1909, „Aeroplane în Brescia”, 1909, „Verdictul”, 1913, „Fochistul”, 1913, „Metamorfoza”, 1915, „În fața legii”, 1915, „O solie imperială”, fragment din povestirea „Marele zid chinezesc”, 1919, „Colonia penitenciară”, 1919, „Un medic de țară”, colecție de povestiri, 1919/1920, „Un artist al foamei”, 1922 și „Prima durere”, 1922.

După moartea sa, pentru a publica lucrările aflate în manuscris sub o formă foarte fragmentată și dezorganizată, Max Brod rearanjează și unește capitolele, completează frazele neterminate sau ambigue și regândește punctuația.

Astfel apar primele ediții din romanele „Procesul”, „Castelul” și „America”, care sunt publicate în 1925, 1926 și respectiv 1927, urmate de colecția de povestiri „Marele zid chinezesc” (1931), „Aforismele de la Zürau” (1931), „Scrisori către Milena” (1952).

De asemenea, postum îi sunt publicate „Caietele albastre in-octavo” (1954), „Scrisoare tatălui” (1966), „Scrisori către Felice” (1967) și „Scrisori către Ottla” (1974).

Trebuie spus că în anul 1955, din cauza sărăciei, Felice Bauer se desparte de asemenea de amintirile de la Kafka, contra sumei de 5000 de dolari.

După moartea lui Kafka, apar primele traduceri ale „Metamorfozei” în spaniolă și franceză, iar în 1930, Edwin și Willa Muir traduc „Castelul” în engleză.

Opera lui Kafka oglindește contradicțiile vremii, dar mai ales situația sa personală, reflectă bariera de diferențe sociale, naționale și de rasă, de care Kafka suferea, neștiind să-și rezolve aceste probleme. De aceea, motivele de bază din scrierile sale le reprezintă sentimentul de neapartenență, de izolare. Scriitorul a fost influențat și de situația familială, în special de relația încordată cu tatăl său, logodna nereușită, sentimentul de dedublare, de contradicții interioare. Toate acestea ilustrează o epocă a sfârșitului, a destrămării și naufragiului, în care criza societății este și o criză a individului și a artei.

În iunie 2017, manuscrisul original al celebrului roman „Procesul”, de Franz Kafka, rămas neterminat, a fost expus la Berlin, la Muzeul Martin-Gropius-Bau. Este un volum de 171 de pagini, cu scrisul de mână foarte mărunt al lui Kafka. Volumul a fost expus într-o cutie special construită, care protejează paginile de lumină și curenții de aer.

În mai 2021, Biblioteca Națională din Israel a publicat pentru prima dată online o colecție de manuscrise, scrisori personale și desene ale scriitorului evreu de limbă germană Franz Kafka, după ce această instituție le-a achiziționat de la fosta secretară a lui Max Brod, Esther Hoffe, care a vândut o parte din texte, iar pe altele le-a pus la păstrare în seifuri din Tel Aviv și Elveția. Colecția poate fi accesată online după ”un proces intensiv care a durat mai mulți ani”. Printre lucrările publicate se află un caiet de studii ebraice care i-a aparținut lui Kafka, precum și trei ciorne ale volumului ”Pregătiri pentru o nuntă la țară”, o lucrare neterminată.

Anual, în amintirea marelui scriitor, Franz Kafka Society decernează Premiul Franz Kafka, în valoare de 10000 de dolari, care recompensează o creație literară excepțională pe plan artistic a unui scriitor contemporan, a cărui operă se adresează cititorilor fără să țină cont de originea lor, naționalitate și cultură. Printre laureații acestui premiu figurează americanul Philip Roth (la prima ediție, în 2001), austriaca Elfriede Jelinek (2004), britanicul Harold Pinter (2005), japonezul Haruki Murakami (2006), francezul Yves Bonnefoy (2007), precum și scriitorii cehi Ivan Klima (2002), Arnost Lustig (2008) și Milan Kundera (2000), dramaturgul Vaclav Havel (2010) sau scriitorul israelian Amos Oz (2013).

De asemenea, există și Premiul Kafka al orașului Klosterneuburg (Austria), care se decernează anual, din anul 1979, printre laureați aflându-se scriitori precum Peter Handke (1979), Elias Canetti (1981), Stanislas Lem (1991), Gert Jonke (1997) sau Herta Müller (1999).