Casa Binder din Sebeș iese în evidență prin trei basoreliefuri neobișnuite pentru această zonă: ele reprezintă orașul Cairo, Sfinxul și Piramidele, ruinele templului lui Isis din Insula Philae de lângă Assuan și o caravană în deșert, în mijlocul căreia se află un explorator.

Temerarul reprezentat pe frontispiciul casei  este Franz Binder, spirit ce poate fi oricând așezat printre marii exploratori ai lumii. Pentru vremurile sale, a avut un destin de-a dreptul incredibil. Istoria ilustrei sale familii, cea a farmaciștilor Mauksch, este legată de întemeierea multor farmacii din Transilvania, dintre care una a devenit astăzi Muzeului Farmaciei de la Cluj.

Franz Binder s-a născut în anul 1824, în orașul Sebeș. Inițial și el a dorit să devină farmacist, în buna tradiție a familiei sale și a locuit o perioadă la Ploiești. S-a pregătit pentru meseria de farmacist, dar la 25 de ani a pornit în căutarea aventurii. Îl îndemna la drum dorința de a-și regăsi fratele vitreg, Samuel Mauksch, angajat în serviciul militar egiptean, căruia i se pierduse urma. Binder a pornit mai intâi spre Constantinopol, iar de acolo spre Bagdad, prin Alep, călare pe un catâr, în cautarea fratelui.

Drumul său și peripețiile prin care a trecut este consemnat atât de dr. E. Kurt Binder, un nepot de-al său, în broșura „Călătoriile și aventurile unui sas din Transilvania” (1930), cât și de Franz Remmel, în cartea „Călătorind peste șapte mări” (1984), bazându-se pe jurnalul de călătorie al lui Binder. După cum afirmă Remmel, Binder a construit cu mâna sa o plută, cu care a navigat în jos, pe Tigru, spre Bagdad.

Nereușind să dea de urma fratelui său vitreg, Binder se întoarce la Alep cu caravana, iar de acolo se îndreaptă spre Cairo. În anul 1850, ajunge în capitala Egiptului, dar nereușind să găsească un post de farmacist, va lucra ca tăietor de furnir, cofetar sau fabricant de bere.

Animat de dorul de a călători, el se angajează conducător de caravane la o companie comercială și efectuează opt călătorii între Cairo și Khartoum, capitala Sudanului, de obicei însoțind caravanele misiunii catolice austriece.

Prima călătorie a început-o la 27 septembrie 1852, încărcând „mărgele venețiene, țesături colorate de Nanking, fesuri roz și destule lazi cu mărfuri”, după cum scria Binder în jurnalul său. Ajuns la Khartoum, la izvoarele Nilului, el nu a putut să încheie afacerea cu negustorul cu care negociase anterior. A stat trei luni la Khartoum, și-a vândut toată marfa, cumpărând în schimb fildeș și gumă arabică. Se reîntoarce la Cairo, călătorind cu vaporul pe Nil și traversând deșertul nubian, cu 17 cămile. Ajuns în capitala Egiptului, își vinde marfa și reușește să adune o mică avere.

Având experiența primei călătorii, el s-a pregătit mai bine pentru cea de-a doua, transportând spre Khartoum rom, baticuri colorate, ciorapi, oglinzi și mătase, cu ajutorul unei caravane formate din 400 de cămile. După cum povestește Rommel, Binder a cumpărat din Sudan „doi lei adulți, doi gheparzi cu pete frumoase, o pisică de mosc și mai multe antilope, cu care a făcut drumul înapoi prin deșertul nubian, punând câte o cușcă între două cămile, legată de șei”. El a vândut aceste animale la Cairo.

Au urmat alte călătorii, până în 1855. Binder și-a construit o casă în stil european la Khartoum, iar în 1857 a devenit consul imperial austriac în oraș.

În 1858 visa să revină acasă, în Transilvania. Însă întoarcerea a fost amânată cu câțiva ani, fiindcă i-a murit un prieten căruia îi promisese că va avea grijă de proprietățile sale din regiunea Nilului Alb. Așa a început o altă aventură, în 1860, spre Nilul Alb, iar Binder a ajuns în locuri unde niciun alt european nu fusese.

A făcut numeroase expediții, întâlnind triburi și observându-le obiceiurile: „Sillukii umblă goi, cu corpurile acoperite de cenușă”, iar „cei din Njam-Njam își ascut caninii, fiind carnivori sau chiar canibali”. În timpul acestor călătorii, a colecționat obiecte etnografice, dar și plante, pe care apoi le-a oferit spre studiu.

A semnalat chiar și o specie de maimuță uriașă, o gorilă, pe care cercetătorii au descoperit-o oficial abia în 1903. „Am trecut prin multe lucruri pe care, înaintea mea, aproape niciun european nu le trăise. Pentru mulți negri eu eram întruchiparea primei cunoștințe cu un alb”, scria Binder.

Din călătoriile sale, el s-a întors cu o bogată colecție de arme, podoabe, instrumente muzicale, obiecte casnice, aduse din zonele pe care le-a vizitat în călătoriile sale, fie urmând caravane prin Asia Mică, fie conducând el însuși expediții comerciale în Africa Centrală și cumpărându-le de la băștinași sau fiindu-i dăruite de șefii unor triburi de pe Valea Nilului.

În 1861, după ce a împăcat două triburi, a revenit la Khartoum. Într-o călătorie la Cairo și-a regăsit fratele vitreg, pe care nu-l văzuse de 22 de ani. Împreună au revenit la Viena, unde împăratul Franz Iosef l-a decorat cu Crucea Coroanei, ca “reprezentant al monarhiei în locuri periculoase și greu accesibile”.

Ajuns în 1862 acasă, la Sebeș, a ținut prelegeri despre călătoriile sale, purtând haine arăbești și fiind însoțit de servitorul sau negru, Druis Abdallah. A donat Sibiului colecția de obiecte etnografice, care este cea mai veche de acest fel din Europa și încă este studiată de cercetători din toată lumea.

După cum apreciază W.Hirschberg de la Völkerkunde Museum din Viena, „este, fără îndoială, cea mai veche colecție închisă din regiunea superioară a Nilului pe care o cunoaștem azi”. Colecția donată de el era compusă din plante, animale împăiate, roci și numeroase obiecte etnografice.

Ultimii ani din viață și-i petrece în apropierea Sebeșului, pe moșia sa din Vurpăr (germ. Burgberg, magh. Borberek ), unde cultivă diverse plante și copaci exotici. Liniștea locului îl face să-și clădească mormântul încă din viață, pe colina din spatele casei. Avea să se stingă din viață, prematur, în aprilie 1875, lăsând pe piatra funerară următorul înscris:

“Am văzut mormântul Mântuitorului, Nilul și multe miracole până la Karthoum. Acolo hărnicia mi-a adus noroc mult, dar dorul de țară m-a purtat înapoi. Aici am găsit odihna sufletească, nevasta, casa și acest mormânt.”

În anul 1993, în municipiul Sibiu, a fost inaugurat Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, primul și unicul muzeu de etnografie extra-europeană din România. Clădirea în care funcționează muzeul este o clădire monument istoric, construită în stil neogotic în perioada 1865-1867, ințial ca sediu al Asociației Micilor Meseriași și având, de-a lungul timpului, diverse destinații.

Muzeul găzduiește expoziția permanentă: „Din cultura și arta popoarelor lumii”, precum și expoziții temporare cu titlul: „Din creația artizanală a popoarelor lumii”. La ora actuală, muzeul are 3.000 de exponate din nordul Africii și izvoarele Nilului, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia sau Australia.

Toate onorurile de care a avut parte vreodată exploratorul se opresc aici. Piatra funerară de pe moșia de la Vurpăr, care odinioară pecetluia odihna familiei Binder, e demult dată la o parte. Cripta a fost vandalizată și sicriele profanate, în căutarea unor comori lumești. Osemintele zac astăzi la vedere, amestecate în praf, ciment și gunoaie, așteptând ca cineva să le rânduiască, să le dăruiască liniștea și respectul cuvenit.

Cripta familiei Binder, Vurpăr. Foto: Cornelia Guju, aprilie 2013

Surse documentare: www.sebesonline.ro, www.franzbinder.sibiu.ro, www.binder.muzeulastra.ro, www.webcultura.ro, www.evz.ro, ww.povestisasesti.com

Documentarea: Bianca Ioniță

Sursa: Rador.ro