Franța recomandă amânarea călătoriilor neesențiale în Ucraina, dar nu-și retrage personalul diplomatic
-
24 Ianuarie 2022 17:19
Franța și-a sfătuit luni cetățenii să amâne călătoriile neesențiale în Ucraina și să nu meargă în zonele de frontieră din nordul și estul țării, pe fondul escaladării tensiunilor cu Rusia vecină, informează France Presse, citată de Agerpres.
''În măsura posibilităților, se recomandă amânarea călătoriilor neesențiale sau urgente în Ucraina", a precizat Ministerul francez de Externe în recomandările sale de călătorie actualizate.
''În contextul tensiunilor create de concentrarea trupelor rusești la granițele Ucrainei, se recomandă o vigilență sporită și sunt descurajate oficial călătoriile în zonele de frontieră din nordul și estul țării", se mai arată în comunicat.
Spre deosebire de Statele Unite și Marea Britanie, Franța nu cere în prezent personalului ambasadei sale sau familiilor diplomaților săi din Ucraina să părăsească țara.
"Am luat notă de anunțurile făcute de Statele Unite și Marea Britanie privind situația personalului lor diplomatic din Ucraina și a familiilor acestora", a răspuns purtătoarea de cuvânt a Ministerului francez de Externe, întrebată în acest sens.
''Rămânem în strânsă consultare cu toți partenerii noștri, în special europeni (...) și suntem gata să ne adaptăm poziția dacă situația o justifică'', a adăugat ea.
Uniunea Europeană a declarat luni că nu va urma exemplul Statelor Unite în ceea ce privește rechemarea familiilor diplomaților săi.
Ministerul britanic de Externe a anunțat luni că va retrage personalul de la ambasada sa de la Kiev în fața "amenințării în creștere" din partea Rusiei.
De asemenea, Australia și-a sfătuit cetățenii să nu călătorească în Ucraina "din cauza riscului de conflict armat" și a anunțat repatrierea personalului neesențial al ambasadei.
Canberra le cere, de asemenea, australienilor aflați în Ucraina să părăsească țara fără întârziere prin "mijloace comerciale", atât timp cât situația de securitate o permite. ''Disponibilitatea zborurilor se poate schimba sau poate fi suspendată în scurt timp'', a avertizat Ministerul australian al Afacerilor Externe.