Franța | Justiția amână decizia în cazul extrădării în Serbia a fostului prim-ministru kosovar Haradinaj

  • 02 Martie 2017 11:55
Franța | Justiția amână decizia în cazul extrădării în Serbia a fostului prim-ministru kosovar Haradinaj

Curtea de Apel din Colmar, estul Franței, a amânat joi decizia cu privire la cererea de extrădare în Serbia a fostului prim-ministru kosovar Ramush Haradinaj, pe care regimul de la Belgrad îl acuză de crime de război, tansmite Reuters.

Ramush Haradinaj, fost comandant al Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK), a fost arestat în Franța pe 4 ianuarie, la sosirea pe aeroportul Basel-Mulhouse, din estul țării, la bordul unei aeronave care decolase din Priștina, scrie AGERPRES. Arestarea a avut loc în baza unui mandat internațional emis de Serbia, care îl acuză pe Haradinaj de crime de război în timpul conflictului din Kosovo, între 1998 și 1999.

Arestarea a tensionat suplimentar relațiile între Serbia și fosta sa provincie Kosovo, care și-a declarat independența în 2008, cu sprijin occidental.

Partidul lui Haradinaj, Alianța pentru Viitorul Kosovo, a cerut autorităților franceze să înceteze toate procedurile judiciare împotriva acestuia.

Serbia a avertizat că va refuza pe viitor să dea curs cererilor de extrădare înaintate de Franța dacă aceasta nu îl va preda pe Haradinaj.

Prim-ministru din decembrie 2004 până în martie 2015, Ramush Haradinaj a demisionat după ce a fost inculpat de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) pentru crime împotriva civililor sârbi, dar și a unor albanezi și romi din Kosovo.

Ramush Haradinaj a fost achitat însă în 2012 de tribunalul de la Haga.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău