Franța dorește să lupte mai eficient contra rasismului, antisemitismului și discriminării

  • 30 Ianuarie 2023 15:50
Franța dorește să lupte mai eficient contra rasismului, antisemitismului și discriminării

Premierul francez Elisabeth Borne a prezentat luni, 30 ianuarie, un plan de luptă contra rasismului, antisemitismului și discriminării legate de origine, inițiativa vizând în special să-i facă pe tineri mai puțin vulnerabili la mesajele bazate pe ură, scrie Agerpres.

„În timpul perioadei de școlarizare, fiecare elev va trebui astfel să participe la vizitarea unui loc istoric sau a unui memorial cu legătură cu rasismul, antisemitismul și atitudinilor împotriva romilor, întrucât în copilărie se pot instala stereotipurile. În tinerețea noastră anumite terorii ale complotului abundă. Asupra tinerilor noștri mesajele de ură pe social media au cel mai mare efect'', a spus șefa executivului francez, al cărei tată de confesiune evreiască a fost deportat, iar ulterior și-a pus capăt zilelor când fiica sa avea 11 ani.

Noul plan, care acoperă perioada 2023-2026, prevede o serie de măsuri care vizează diferite sectoare, de la educație la justiție, sport și ocuparea forței de muncă.

Planul vizează o sistematizare în întreprinderi a testelor privind discriminarea la locul de muncă. De asemenea, vor fi expuse bunele practici și vor fi denunțate cele greșite.

Elisabeth Borne a promis o ''fermitate totală în răspunsul penal'' și că ''nu va exista impunitate pentru ură''.

De asemenea, pedepsele vor fi înăsprite în cazul exprimărilor rasiste sau antisemite ''chiar și nonpublice'', pentru persoanele care dețin funcții publice sau sunt însărcinate cu o misiune de serviciu public.

Planul urmează să permită ''măsurarea mai bună'' a acestor fenomene, ''educarea mai bună'' și ''sancționarea mai adecvată a autorilor'', a explicat șefa guvernului de la Paris.

Printre altele, Elisabeth Borne a anunțat crearea pe locul unui fost lagăr de concentrare din vestul Franței a unui muzeu în memoria nomazilor deținuți în timpul celui de-Al Doilea Război mondial.

Un alt plan contra discriminărilor legate de orientarea sexuală ar urma să fie prezentat în luna iunie de guvernul francez.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:87 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău