Franța | Cinci persoane au fost arestate în legătură cu atacul din decembrie de la Strasbourg

  • 14 Mai 2019 18:10
Franța | Cinci persoane au fost arestate în legătură cu atacul din decembrie de la Strasbourg

Cinci persoane au fost arestate în legătură cu atacul sângeros cu o armă de foc și cu un cuțit care a avut în decembrie la Târgul de Crăciun de la Strasbourg, a declarat marți o sursă judiciară franceză, potrivit DPA, preluat de Agerpres.

Cotidianul Le Parisien și alte media franceze au relatat că cele cinci persoane sunt suspectate că i-au asigurat atacatorului Cherif Chekatt arme, care au fost descoperite anterior în timpul unei percheziții la locuința sa în ziua atacului.

Chekatt, care nu era prezent în locuință când a avut loc percheziția, a ucis cinci persoane într-un atac în acea seară în popularul Târg de Crăciun din acest oraș din estul Franței.

El a fost împușcat mortal de poliție în oraș două zile mai târziu după o căutare intensă.

Anchetatorii au descoperit ulterior o înregistrare video în care el jura supunere organizației extremiste Stat Islamic, care a revendicat atacul.

Alte câteva persoane au fost deja plasate sub anchetă oficială sub diverse acuzații, printre care terorism și încălcarea regimului armelor de foc.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
10,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:0,51 m/s
Sun
11
Mon
7
Tue
8
Wed
12
Thu
9
Arhivă Radio Chișinău