François Hollande efectuează o vizită la Bagdad

  • 02 Ianuarie 2017 13:25
François Hollande efectuează o vizită la Bagdad

Președintele francez François Hollande a subliniat luni, la Bagdad, necesitatea luptei în Irak împotriva organizației jihadiste Statul Islamic pentru 'prevenirea actelor teroriste' în țara sa, transmite AFP.

'Tot ceea ce contribuie la reconstrucția în Irak, înseamnă tot atâtea condiții suplimentare pentru a evita să putem avea din partea Daesh (acronimul arab al Statului Islamic – n.r.) acțiuni pe teritoriul nostru', a declarat Hollande, într-un discurs în fața militarilor francezi care instruiesc forțele speciale irakiene ce luptă împotriva SI.

Franța, care are a doua ca importanță contribuție la coaliția internațională, după SUA, participă la misiune cu 14 avioane de vânătoare Rafale, cu baza în Iordania și Emiratele Arabe Unite, și cu circa 500 de militari cu rol de consiliere, de instruire și de sprijin de artilerie pentru forțele angajate în recucerirea orașului Mosul (nord) din mâinile jihadiștilor.

La Bagdad, Francois Hollande se va întâlni cu cei trei reprezentanți ai puterii irakiene: președintele kurd al Irakului, Fuad Massoum, premierul șiit Haider al-Abadi și președintele sunnit al parlamentului, Salim Al-Juburi.

După capitală, președintele Hollande se va deplasa la Erbil, în Kurdistanul irakian (nord), unde sunt staționate forțele speciale franceze cu rol de consiliere a luptătorilor kurzi peshmerga implicați în recucerirea orașului Mosul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău