FOTO / VIDEO | „Ce finală!” Imaginile zilei și reacția presei internaționale despre meciul Halep-Wozaniacki

  • 27 Ianuarie 2018 19:31
FOTO / VIDEO | „Ce finală!” Imaginile zilei și reacția presei internaționale despre meciul Halep-Wozaniacki

Protagonistele finalei feminine din cadrul ediției cu numărul 106 a turneului de Grand Slam de la Melbourne au fost Simona Halep și Caroline Wozniacki. Victoria în trei seturi (scor 7-6(2), 3-6, 6-4) i-a adus jucătoarei din Danemarca primul titlu de Grand Slam din carieră și primul loc în clasamentul WTA.

Presa internațională a scris, sâmbătă, după finala turneului Australian Open, pierdută de Simona Halep în fața danezei Caroline Wozniacki, că meciul a fost unul excelent, iar românca a arătat curaj, dăruire, hotărâre și luptă.

Sursa FOTO: ausopen.com

„Finală minunată. Ambele jucătoare au dat totul într-un meci de aproape trei ore. S-a făcut istorie, fiind primul trofeu de grand slam al lui Wozniacki și primul obținut de o daneză. În plus, ea îi ia primul loc în clasament adversarei sale învinse Simona Halep. Aceasta din urmă a arătat curaj, dăruire, hotărâre și luptă. A promis că se va întoarce pentru a câștiga primul său trofeu de Grand Slam. Și cine s-ar îndoi că poate reuși asta?”, a scris publicația australiană The Age.

BBC.com notează: „Ce finală! Iar Caroline Wozniacki este o câștigătoare merituoasă, dar ce rol a trebuit să joace Simona Halep în finală…Incredibil. Două ore, 50 de minute… epic".

Sursa FOTO: ausopen.com

Site-ul oficial al competiției, ausopen.com, a scris că finala a fost una dintre cele mai bune din istorie: „A fost una dintre cele mai bune finale de grand slam din toate timpurile – plină de tensiune, talent, sportivitate și încăpățânare”.

„O luptătoare incredibilă. Îți mulțumim pentru aceste două săptămâni”, scrie pe contul de Twitter Australian Open referindu-se la Simona Halep. Australienii o încurajează pe Simona, care a declarat, după meci, că speră să mai joace un astfel de meci. „Da, vei avea, Simona. Ce turneu inspirațional ai avut!” exclamă într-o altă postare organizatorii turneului australian.

Sursa FOTO: ausopen.com

„După o luptă intensă, Caroline Wozniacki a învins-o pe Simona Halep în finala Australian Open. La 27 de ani, daneza și-a oferit cel mai frumos trofeu al carierei și revine, după șase ani, în fruntea clasamentului mondial. După o luptă fabuloasă ca intensitate, a detronat-o pe Simona Halep din fruntea clasamentului WTA”, a notat și L'Equipe.

Gazzetta dello Sport a titrat: „Wozniacki, primul Grand Slam! Halep învinsă în trei seturi”. Publicația notează că Halep a fost doborâtă abia în setul trei, în vreme ce Wozniacki a învins blestemul, după înfrângerea în două finale la US Open.

Și Mundo Deportivo a subliniat că finala de la Melbourne a fost una excelentă: „Caroline Wozniacki revine pe primul loc mondial după o finală excelentă și agonizantă cu Simona Halep. A fost o finală la un nivel sportiv înalt, dar și cu suspans și agonie. Toate ingredientele unui mare meci”.

Sursa FOTO: ausopen.com

Eurosport scrie și despre problemele medicale pe care cele două jucătoare le-au avut în aproape trei ore de meci. Simona a intrat în setul al treilea cu probleme medicale. A întors de două ori scorul în favoarei ei și a ajuns la 4-3, când a fost rândul lui Wozniacki pentru un time-out medical. Halep continuă să aștepte prima victorie la un Grand Slam, scriu jurnalștii de la Europsport. 

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, în finala Australian Open. Românca a pierdut a treia finală de grand slam jucată în carieră și va coborî, începând de luni, pe poziția a doua a clasamenului WTA, după 16 săptămâni, adversara ei de sâmbătă urmând a fi noul lider WTA.

Sursa FOTO: ausopen.com

Wozniacki a obținut primul ei titlu de grand slam din carieră, după două finale pierdute, locul I în clasamentul WTA, poziție pe care revine după șase ani, și premiul cel mare al competiției, de 2,6 milioane de euro. Învinsa va primi jumătate din această sumă.

Sursa FOTO: ausopen.com

Rezumatul finalei de la Melbourne

Sursa: Hotnews.roDigi24

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:0,51 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău