FOTO | Spălătorie socială și de igienă personală, inaugurată la Leova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene

  • 03 Octombrie 09:26
FOTO | Spălătorie socială și de igienă personală, inaugurată la Leova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene

O spălătorie socială și de igienă personală s-a deschis în orașul Leova. Pe lângă faptul că locuitorii orașului își pot spăla gratuit rufele, aceștia vor avea ocazia să socializeze și să primească sprijin, simțindu-se parte a comunității. Spălătoria socială din Leova este echipată cu numeroase mașini de spălat performante, uscătoare, chiuvete. Au mai fost amenajate cabine de duș, precum și mobilier necesar pentru confortul beneficiarilor. Serviciul a fost dezvoltat de Asociația Obștească „Parteneriat Social”, în parteneriat cu Primăria Leova, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, transmite IPN.

Delegația UE în Republica Moldova precizează că serviciul este destinat în special vârstnicilor singuratici, persoanelor cu dizabilități, familiilor vulnerabile și persoanelor cu venituri mici.

Șefa de echipă a secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Moldova, Martina Spernbauer, a menționat că spălătoria socială din Leova e o dovadă că valorile europene pot prinde viață în Moldova. Potrivit Martinei Spernbauer, Europa este locul unde fiecare persoană este respectată și unde accesul la lucruri elementare este un drept pentru toți.

Ne dorim ca acest serviciu să devină un nucleu al solidarității locale, un spațiu unde oamenii găsesc nu doar condiții decente de igienă, ci și respect, sprijin și încredere în sine. Este o dovadă că, atunci când autoritățile publice și societatea civilă colaborează, comunitatea are doar de câștigat”, a subliniat primarul de Leova, Alexandru Bujorean.

Directoarea de proiect, Keystone Moldova, Svetlana Hangan, afirmă că inaugurarea acestui serviciu social indică faptul că valorile europene ale solidarității și incluziunii pot prinde viață la nivel local.

La Leova, acest proiect înseamnă nu doar acces la igienă, ci și recunoașterea dreptului fiecărei persoane la demnitate și respect. Suntem mândri să fim parte a acestui proces și să sprijinim comunitatea în efortul său de a construi servicii sociale durabile”, a menționat directoarea proiectului.

Până în prezent, au fost lansate 16 spălătorii sociale în diverse localități din Moldova. Printre acestea se numără satele Zubrești, Cobâlea, Ciuciuleni, Șeptelici etc.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:81 %
Vint:5,66 m/s
Sat
12
Sun
12
Mon
11
Tue
12
Wed
10
Arhivă Radio Chișinău