FOTO | Scuarul „George Coșbuc" a fost reabilitat

  • 20 Noiembrie 2019 15:00
FOTO | Scuarul „George Coșbuc

Scuarul „George Coșbuc", din centrul istoric al capitalei, a fost inaugurat oficial, după reabilitare.

Reabilitarea scuarului „G. Coșbuc" a inclus reconstrucția aleilor pietonale, amenajate în pavaj, renovarea gazonului (care este dotat cu irigare automată), instalarea iluminatului public pietonal și a mobilierului urban. De asemenea, a fost amenajat un teren de joacă pentru copii și a fost montată o cișmea.

Andrei Vatamaniuc, designerul proiectului, a declarat că autorii conceptului privind reabilitarea spațiului public și-au propus să creeze o zonă simplă, care se încadrează în centrul istoric, dar în același timp accesibilă pentru oameni: părinți cu copii, tineri, iubitori ai sportului și pentru persoane cu mobilitate redusă.

Costul lucrărilor pentru reconstrucția scuarului este de cca 1 milion de lei, dintre care 40 la sută reprezintă partea de grant oferit de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, iar restul sumei este acoperită din sursele bugetului municipal.

Proiectul de execuție privind reabilitarea scuarului „George Coșbuc" a fost realizat de către echipele de arhitecți, autorii concepției: S.R.L. „LAMIEZ" și AO „Centru de urbanism", care au obținut locul I la Concursul municipal de profil, desfășurat în perioada 02 - 29 octombrie 2018.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
16,21
Cer acoperit de nori
Umiditate:79 %
Vint:5,37 m/s
Sat
18
Sun
19
Mon
20
Tue
19
Wed
19
Arhivă Radio Chișinău