Conform vechilor rânduieli rămase din bătrâni, la începutul secolului al XV-lea, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), panul Ivan vornicul a înălțat o biserică de piatră pe malul unui pârâiaș, în apropiere de confluența acestuia cu Humorul, acolo unde exista un schit de călugări care avusese anterior o biserică de lemn.

În anii ce au urmat, în jurul noii biserici, s-a dezvoltat un așezământ monahal, și pe mai departe, o comunitate mai largă, cunoscută astăzi ca satul Mănăstirea Humor.

La 13 aprilie 1415, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit mănăstirii panului Ivan vornic, printr-un uric, „la Humor moșia Pârteștenilor care cuprindea Solonețul (actualul sat Pârteștii de Sus), adică un sat la obârșia Solonțului, unde au fost Tatomir și Pârtea, și Pârteștii de Jos, adică seliștea Dioniș”.

Au urmat ani în care domnitorii au înzestrat mănăstirea cu obiecte prețioase și manuscrise, până în prezent în patrimoniul mănăstirii – dar prezentat la muzeul Mănăstirii Putna -, regăsindu-se Tetraevangheliarul de la Humor, un obiect de o inestimabilă valoare, dăruit Mănăstirii Humor în anul 1473 de către Ștefan cel Mare. Interesant este că în manuscris se află o miniatură de o rară frumusețe care o înfățișează pe Maica Domnului cu pruncul Iisus, care are, în partea de jos, imaginea lui Ștefan cel Mare, în genunchi, oferindu-i Maicii Domnului, Tetraevangheliarul, unul dintre primele portrete laice din istoria Moldovei, și singurul portret autentic al marelui domnitor, conform cercetătorilor.

La începutul secolului al XVI-lea, la o dată care nu a putut fi stabilită, cel mai probabil în anul 1527, biserica vornicului Ivan s-a prăbușit, însă ruinele acesteia încă mai există, la aproximativ 500 de metri sud-vest de actuala biserică.

În anul 1528, pe acest amplasament, în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538 și 1541-1546), logofătul Toader Bubuiog decide ridicarea unei noi biserici de piatră, iar date despre ctitorul mănăstirii oferă însuși Petru Rareș într-un act din acel an: ” … Acest adevărat al nostru credincios boier pan Toader slujit-a înainte sfânt răposatului părinte al Domniei mele Ștefan Voievod și fraților Domniei noastre Bogdan Voievod și nepotului Domniei noastre Ștefan Voievod cu dreaptă și credincioasă slujbă, iar acum slujește nouă cu dreptate și cu credință”. Este, să recunoaștem, o caracterizare extrem de generoasă din partea unui voievod, care are deplină justificare, având în vedere marile servicii pe care pan Toader le-a adus țării în timpul a nu mai puțin de patru domnii succesive: Ștefan cel Mare (1457-1504), Bogdan al III-lea (1504-1517), Ștefăniță Vodă (1517-1527) și Petru Rareș, în prima sa domnie (1527-1538).

Biserica a fost sfințită în 15 august 1930, de Adormirea Maicii Domnului, conform pisaniei prinse lângă intrare, în peretele exterior al bisericii: „…prin voința și cu ajutorul blagocestivului Domn Petru Voievod fiul bătrânului Ștefan Voievod s-a început și s-a făcut acest hram … cu cheltuiala și cu osteneala robului lui Dumnezeu Jupan Teodor marele logofăt și ale soției sale Anastasia în anul 7038 (1530) luna august 15”.

Potrivit obiceiului din acele vremuri, odată cu biserica au fost construite chilii pentru călugări și ziduri înconjurătoare, necesare apărării în caz de atac.

În anul 1535, biserica Ansamblului de la Humor, a fost zugrăvită, de către Toma din Suceava, Humorul, cu pictura exterioară păstrată în condiții foarte bune până astăzi, fiind alături de bisericile de la Voroneț și Moldovița, mărturii ale neobișnuitului procedeu decorativ apărut în timpul domniei lui Petru Rareș.

Astfel, după cum arată analiza stilistică a picturii, echipa era formată din patru zugravi, fiecare având o personalitate artistică formată, iar unul dintre aceștia, Toma din Suceava, se intitula zugrav de biserici și curtean al Măriei sale Petru, voievodul Moldovei, conducea echipa care a realizat unul din cele mai impresionante ansambluri decorative ale epocii.

În anul 1539, logofătul Toader, cunoscut mai târziu în istorie și sub numele de Bubuiog sau Boboiog, ginere al vestitului mare logofăt Tăutul și membru în divanul țării, a trecut la Domnul, el fiind îngropat la ctitoria sa de la Humor, în aceeași încăpere a mormintelor unde cu nouă ani înainte își înmormântase soția.

În acei ani, ca în mai toate mănăstirile românești, și la Humor exista, pe lângă viața monahală obișnuită, și o importantă activitate culturală și artistică, aici fiind realizate valoroase manuscrise împodobite cu miniaturi și broderii, însă viața așezământului a fost deseori tulburată și chiar întreruptă.

În anul 1641, domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) decide întărirea ansamblului mănăstiresc, cu ziduri înconjurătoare și un turn de apărare. Pe clădirea turnului se afla încastrată următoarea pisanie: „Acest turn l-a zidit și împodobit evlaviosul și de Hristos iubitorul domn Io Vasile Voievod, din mila lui Dumnezeu stăpân și domn al întregii țări în anul 7149 (1641).

Turnul se află la nord-est de clădirea bisericii și făcea parte inițial din zidul de incintă al mănăstirii, din care în prezent mai pot fi observate doar câteva ruine.

Turnul are un plan pătrat cu latura de 8 m, un parter și trei etaje, la ultimul dintre acestea aflându-se un balcon de lemn așezat pe grinzi puternice sprijinite pe console de lemn. Turnul avea un rol defensiv, în încăperile de la etaj putându-se refugia apărătorii complexului, împreună cu odoarele de preț ale mănăstirii, iar scara care ducea la etaj putea fi distrusă pentru a-i împiedica pe invadatori să pătrundă în acele încăperi.

În anul 1774, Bucovina a fost ocupată de austrieci, în decurs de câțiva ani fiind desființate aproape toate mănăstirile din această parte de țară, iar Humorul a avut parte de dificultăți importante. Localitatea Mănăstirea Humorului a făcut parte atunci din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Gura Humorului (în germană Gurahumora).

La 19 iunie 1783, împăratul Iosif al II-lea (1780-1790) dă o Ordonanță Imperială, prin care Mănăstirea Humor era desființată, iar pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților treceau sub „povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri”.

În anul 1785, biserica de la Humor a devenit biserica parohială a satului, în anii care au urmat chiliile s-au ruinat aproape complet, iar în restul clădirilor din fostul ansamblu monahal a funcționat o școală pentru copiii localnicilor, iar din 1850 acestea au fost folosite ca depozit pentru materialele autorităților austriece.

În secolul al XIX-lea a fost construit turnul clopotniță, pe latura de est a ansamblului. El este confecționat din lemn și are un etaj, la parter se află intrarea în ansamblul mănăstirii, iar la etaj este plasată camera clopotelor.

În anii 1868 și 1888, Mănăstirea Humor trece prin ample lucrări de renovare, pentru ca în anii 1960-1961 și 1967-1970, să se realizeze alte lucrări de modernizare și consolidare, iar în anii 1971-1972 să se desfășoare lucrări de refacere integrală a picturii din pronaos și gropniță, cu sprijinul financiar și de specialitate al UNESCO.

În iulie 1991, statutul de biserică de mir a fost modificat, aici fiind înființată o obște de călugărițe, prin hotărârea arhiepiscopului Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților.

Biserica Adormirea Maicii Domnului de la Humor este construită în plan triconc, cu abside laterale, dar fără turle, în stilul moldovenesc cristalizat în ultimul deceniu al domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica prezintă însă o seamă de trăsături distinctive care o deosebesc de bisericile ctitorite de Ștefan, cum sunt lipsa turlei de deasupra naosului, precum și prezența pentru prima dată, în arhitectura moldovenească, a unui pridvor deschis, în locul obișnuitului pridvor închis, și a tainiței, încăpere nouă suprapusă încăperii mormintelor.

În interiorul bisericii se găsesc cinci încăperi: pridvorul deschis, pronaosul, încăperea mormintelor (gropnița), naosul și altarul.

Pridvorul deschis are patru arcade mari terminate în arc frânt, care se înalță până sub șirul de ocnițe. Arcadele sunt separate de stâlpi pătrați, groși cât zidul bisericii. Spațiul interior al pridvorului este împărțit în două de un arc dublu median. Din pridvor se intră în pronaos printr-un portal cu ancadrament cu muluri în stil gotic, care se termină în arc frânt. La partea superioară a pronaosului se află o cupolă sprijinită pe arcuri, iar între pronaos și încăperea mormintelor, precum și între încăperea mormintelor și naos, se află câte un perete de zidărie străpuns de o deschidere încadrată de baghete încrucișate.

Încăperea mormintelor are o boltă semicilindrică, iar naosul are o calotă sferică sprijinită pe un sistem de arcuri în stil moldovenesc. În peretele nord-vestic al încăperii mormintelor se află o ușă către o scară care duce într-o încăpere secretă, numită tainiță, unde se ascundea tezaurul bisericii în caz de primejdie, iar între naos și altar se află o catapeteasmă veche, din lemn.

Biserica Mănăstirii Humor a fost împodobită cu picturi în frescă, atât la exterior cât și la interior, la fel ca bisericile Voroneț, Moldovița, Arbore și Sucevița. Ceea ce caracterizează în plus întreaga pictură de la Humor este unitatea de tonalitate cromatică, datorată predominanței diferitelor nuanțe de roșu, culoare specifică acestei biserici. Din păcate, pictura exterioară a fost deteriorată parțial din cauza intemperiilor. Pictura de pe peretele nordic este cea mai afectată, din ansamblul iconografic putându-se distinge doar fragmente din Acatistul Sf. Mucenic Gheorghe, din Arborele lui Iesei, două coloane de filosofi și chipul starețului Paisie. Pe peretele de vest este reprezentată Judecata de Apoi.

Continuarea pe rador.ro.