FOTO | Maia Sandu s-a întâlnit cu primarii din Hâncești: „Alegerile s-au încheiat, acum e necesar să ne unim eforturile”

  • 06 Noiembrie 19:05
FOTO | Maia Sandu s-a întâlnit cu primarii din Hâncești: „Alegerile s-au încheiat, acum e necesar să ne unim eforturile”

Maia Sandu s-a întâlnit astăzi, 6 noiembrie, cu primarii localităților din raionul Hâncești. Președinta i-a îndemnat pe aleșii locali să își unească eforturile pentru a folosi toate oportunitățile de finanțare a proiectelor și să contribuie la modernizarea țării.

Alegerile s-au încheiat, acum e necesar să ne unim eforturile ca să construim o Moldovă puternică și dezvoltată. Ca să continuăm transformarea localităților, să folosim toate oportunităților de finanțare a proiectelor și să accelerăm modernizarea țării vom colabora, și mai departe, cu primarii - lideri ai comunităților lor, indiferent de apartenența politică. Problemele se rezolvă împreună, în serviciul tuturor cetățenilor”, a scris Maia Sandu pe rețelele de socializare.

Președinta a menționat că cetățenii din Hâncești au dat un vot ferm integrării europene și le-a vorbit aleșilor locali despre proiectele ce urmează a fi implementate în raion cu sprijinul financiar al statului.

Azi am discutat cu primarii din raionul Hîncești, care mi-au spus că oamenii apreciază investițiile din ultimii ani, realizate în mare parte cu sprijinul Uniunii Europene și partenerilor de dezvoltare. Știm cât de importante sunt mai ales drumurile Hîncești - Lăpușna și Hîncești - Leova - Cahul, repararea cărora a început deja din bani de la BERD - 56 de milioane de euro. În proces este și curățarea albiei râului Lăpușna de la lacul Mingir până la râul Prut, datorită unei finanțări de 18 milioane de lei din Fondul Național pentru Mediu”, a precizat Maia Sandu.

Președinta a mai adăugat că datorită Programului „Satul European”, în regiune, au fost investite 213 milioane de lei în proiecte de infrastructură și îmbunătățire a condițiilor de viață.

FOTO | Maia Sandu s-a întâlnit cu primarii din Hâncești: „Alegerile s-au încheiat, acum e necesar să ne unim eforturile”

FOTO | Maia Sandu s-a întâlnit cu primarii din Hâncești: „Alegerile s-au încheiat, acum e necesar să ne unim eforturile”

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău