FOTO | Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul său irlandez Michael D. Higgins și cu premierul Simon Harris

  • 19 Iulie 16:29
FOTO | Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul său irlandez Michael D. Higgins și cu premierul Simon Harris

Aflată în vizită de lucru la Dublin, Maia Sandu a discutat cu președintele Irlandei, Michael D. Higgins, și cu premierul irlandez, Simon Harris, despre relațiile tot mai strânse între țările noastre, despre comunitatea cetățenilor Republicii Moldova care contribuie la economiile ambelor țări și despre pașii fermi pe care Republica Moldova îi face spre calitatea de membru al Uniunii Europene, transmite Președinția.

„În ultimii ani, am reușit să intensificăm relațiile noastre cu Irlanda. Am salutat decizia oficialilor de la Dublin de a deschide ambasada irlandeză la Chișinău, care ne va apropia și mai mult și va contribui la dezvoltarea relațiilor noastre economice. Irlanda găzduiește, cu multă deschidere și bunăvoință, una dintre cele mai mari comunități de moldoveni. Am abordat problema recunoașterii permiselor de conducere, subiect important pentru diaspora noastră și am convenit să avansăm în această privință cu susținerea autorităților irlandeze”, a declarat șefa statului.

De asemenea, Președinta a menționat că Irlanda este un stat cu un istoric proces de emigrare și are o diasporă mare și puternică, care promovează cu mândrie cultura irlandeză în lume. Comunitățile de irlandezi din afara țării au jucat un rol extraordinar în dezvoltarea economică a Irlandei. „În acest sens, dar și în cel al transformării economice prin care poate trece o țară mică odată cu integrarea în Uniunea Europeană, Irlanda este un exemplu demn de urmat pentru țara noastră”, a mai punctat șefa statului.

FOTO | Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul său irlandez Michael D. Higgins și cu premierul Simon Harris

FOTO | Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul său irlandez Michael D. Higgins și cu premierul Simon Harris

FOTO | Maia Sandu s-a întâlnit cu omologul său irlandez Michael D. Higgins și cu premierul Simon Harris

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
16,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:2,06 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
20
Thu
21
Fri
23
Arhivă Radio Chișinău